Soldaţi ai coaliţiei, desfăşuraţi pentru prima dată în Yemen

Un număr "limitat" de militari ai coaliției conduse de Arabia Saudită au fost observați pentru prima dată duminică pe străzile orașului Aden din sudul Yemenului, unde îi sprijină pe combatanții ce luptă contra rebelilor șiiți houthi, potrivit unor responsabili locali, citați de AFP.
Iulian Tudor
03 mai 2015, 19:15
Soldaţi ai coaliţiei, desfăşuraţi pentru prima dată în Yemen

La Riad, purtătorul de cuvânt saudit al coaliției, generalul de brigadă Ahmed Al-Assiri, a negat că acesta este începutul unei ofensive terestre majore. „Pot să vă asigur că nu a avut loc nicio debarcare duminică la Aden”, a declarat el, scrie Agerpres.

Până în prezent, intervenția coaliției arabe, declanșată la 26 martie, s-a limitat la bombardamente aeriene, în special intensive.

Un responsabil provincial a declarat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, că o „forță limitată a coaliției a sosit” în marele oraș-port. Un șef al așa-numitei „rezistențe populare”, un grup de forțe ce luptă contra houthi, a confirmat prezența unor elemente militare terestre ale coaliției la Aden.

„O forță limitată a coaliției a sosit la Aden pentru a ne ajuta în confruntarea cu houthi și soldații loiali (fostului președinte Ali Abdullah) Saleh”, a declarat el.

Canalul de televiziune panarab Al-Jazeera a difuzat după-amiază imagini cu un grup de soldați înarmați mergând pe jos în cartierul Khor Maksar din apropierea aeroportului. Un cameraman AFP a anunțat de asemenea prezența acestor soldați, vizibil nemulțumiți că erau filmați.

Soldații coaliției desfășurați la Aden sunt doar câteva zeci, potrivit unor surse din cadrul „rezistenței populare”.

Un responsabil a explicat că treizeci de militari ai coaliției arabe au fost desfășurați pentru „supervizarea” operațiunilor contra rebelilor pe aeroportul din Aden.

Lupte grele au avut loc duminică în apropierea aeroportului, au afirmat locuitori, iar coaliția a efectuat raiduri asupra și în jurul aeroportului, potrivit unui responsabil.

Arabia Saudită face obiectul tot mai multor critici pentru campania militară pe care o efectuează de peste cinci săptămâni în Yemen împreună cu alte opt țări arabe, majoritar sunite.

Obiectivul operațiunii este de a restabili guvernul legitim și a recuceri de la houthi, sprijiniți de Iranul șiit, teritorii vaste, inclusiv capitala Sanaa, sub controlul rebelilor din septembrie 2014.

Dar numărul victimelor civile este în creștere — peste 1.200 de persoane au murit de la mijlocul lunii martie, potrivit ONU — și situația umanitară este descrisă în mod regulat drept catastrofală.

Duminică, organizația Human Rights Watch a declarat că coaliția condusă de Arabia Saudită a folosit muniții cu fragmentare furnizate de Statele Unite în timpul raidurilor aeriene împotriva rebelilor șiiți, ceea ce este interzis printr-un tratat internațional.

Resturile acestor muniții ucid sau schilodesc prezentând pericole pe termen lung pentru civili. Munițiile cu fragmentare sunt interzise printr-un tratat adoptat în 2008 de 116 țări, dar nici Arabia Saudită, nici SUA și nici Yemenul nu l-au semnat.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Fenomenul Super El Nino ar putea da fotbalul din Europa peste cap. UEFA Champions League, Europa League și Conference ar putea avea de suferit. Ce se întâmplă cu SuperLiga
Capital.ro
Autostrada A7 Bacău-Pașcani: stadiul lucrărilor a ajuns la 60%. Când ar putea circula șoferii
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT