SONDAJ: Aproape toţi maghiarii din Transilvania cred că trebuie să înveţe limba română

Aproape toţi maghiarii din Transilvania cred că elevii maghiari trebuie să înveţe bine limba română, potrivit unui sondaj prezentat miercuri, scrie Hirado.hu, preluat de hotnews.ro.
Ionela Marcu
10 sept. 2020, 07:25
SONDAJ: Aproape toţi maghiarii din Transilvania cred că trebuie să înveţe limba română

Cercetarea intitulată „Monitor al Minorităţilor 2020” a fost realizată de Institutul de Politici Publice din Ţinutul Secuiesc şi de Institutul Bálványos, pe un eşantion reprezentativ, rezultatele studiului fiind prezentate de István Gergő Székely, Tibor Toró şi Tamás Kiss, cercetători ai minorităţilor naţionale.

Dintre respondenţi, 69% au spus că este foarte important ca cei mici să înveţe limba română, 22% au spus că este important, şi doar 1% au considerat că acest lucru nu este important sau că nu este deloc important, a relatat Tibor Toró.

Cu toate acestea, respondenţii au îmbrăţişat stereotipul larg răspândit în societatea românească, potrivit căruia „mulţi maghiari nici nu vor să înveţe limba română”, potrivit sursei citate de HotNews.

Acest lucru se datorează faptului că 34% dintre cei întrebaţi au fost complet de acord cu acest enunţ, iar 13% a fost în mare parte de acord, însă nu cu referire la propria persoană, ci la alte persoane.

Apropae un sfert dintre maghiarii din Transilvania vorbesc perfect româna

În timpul sondajului care a fost efectuat în luna iunie, prin telefon, pe un eşantion reprezentativ pentru maghiarii din Transilvania, 22% dintre respondenţi consideră că vorbesc limba română perfect sau la nivel de limbă maternă, 33% au spus că vorbesc bine limba română, dar că au un accent sesizabil, 29% au răspuns că în majoritatea cazurilor se pot face înţeleşi atunci când vorbesc în limba română, iar 16% au spus că întâmpină dificultăţi sau că nu vorbesc deloc româneşte.

Sondajul a arătat, de asemenea, că pentru mulţi, limba română reprezintă subiectul unor frustrări semnificative. 22% dintre respondenţi sunt anxioşi atunci când trebuie să vorbească româneşte, raportul celor care nu simt deloc astfel fiind de numai 53%.

Tamás Kiss a subliniat că sondajul a arătat că maghiarii din Transilvania au o opinie foarte proastă despre sistemul de învăţământ românesc în general, părerea lor despre învăţământul în limba maghiară fiind una mult mai pozitivă. Acesta a adăugat că, deşi în elita politică este larg răspândită opinia conform căreia standardul învăţământului în limba maghiară este unul inferior celui în limba română, cifrele nu confirmă această viziune.

Media obţinută de elevii maghiari la examenele de bacalaureat este împinsă sub media naţională doar de nota obţinută la limba şi literatura română. Mai mult decât atât, la măsurătorile internaţionale (PISA), cei care învaţă în limba maghiară au performanţe mai bune decât media naţională, mai scrie Hirado.hu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT