SONDAJ Operations Research: Ponta, lider în topul prezidenţialelor cu 45%. Iohannis – 26%, Ungureanu – 13%

Victor Ponta ar obţine aproape jumătate din voturi (45%) dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, fiind urmat de preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, cu 26% şi de liderul Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, cu 13%, potrivit unui sondaj Operations Research.
Filip Stan
12 iun. 2014, 21:27
SONDAJ Operations Research: Ponta, lider în topul prezidenţialelor cu 45%. Iohannis - 26%, Ungureanu - 13%

Potrivit sondajului, reprezentantul PMP, Cristian Diaconescu, ar obţine 5% din voturi, 4% – Dan Diaconescu, 3% – liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, 2% – preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în timp ce 2% dintre cei chestionaţi ar opta pentru un alt candidat, informează Agerpres.

În situaţia în care în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale ar intra Victor Ponta şi Klaus Iohannis scorul ar fi de 59% la 41%, iar în cazul Victor Ponta – Mihai-Răzvan Ungureanu 61% la 39%.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, – 58%, europarlamentarul Mircea Diaconu – 42% şi premierul Victor Ponta – 41% se află în topul încrederii, potrivit sondajului. 

Conform cercetării, cei trei sunt urmaţi de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, cu 39%, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi liderul interimar al PNL, Klaus Iohannis, cu câte 36%, preşedintele FC, Mihai-Răzvan Ungureanu, cu 27%, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cu 23%, preşedintele PDL, Vasile Blaga, cu 20%, preşedintele Traian Băsescu cu 19%, senatorul Crin Antonescu cu 15%, preşedintele PMP, Elena Udrea, cu 13%, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, cu 11%. 

Pe de altă parte, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. Astfel, 54% sunt de părere că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie greşită în momentul de faţă, iar 38% într-o direcţie bună, în timp ce 8% nu ştiu sau nu răspund. 

În privinţa sloganurilor de campanie folosite la euroalegeri, majoritatea românilor nu ştiu ce partide le-au folosit. Cel mai inspirat slogan este considerat ‘Mândri că suntem români’ (44%), urmat de ‘Ridicăm România’ (15%), ‘Europa în fiecare casă’ (13%), ‘Eurocampioni la fapte’ (6%). 

De asemenea, sondajul relevă că 57% dintre cei chestionaţi sunt total împotriva afirmaţiei că ideea PMP de a-l implica pe Traian Băsescu drept principal susţinător a fost una potrivită, 45% împotriva afirmaţiei că ideea PNL de a folosi simbolistica Ligii Campionilor în campania electorală a fost una potrivită, în timp ce 47% sunt total de acord că ideea PSD de a susţine o campanie cu motive populare şi cu mesaj despre mândria de a fi român a fost una foarte potrivită.

Potrivit sondajului, 37% dintre subiecţi sunt total de acord că Victor Ponta trebuie să devină candidatul PSD-UNPR-PC la Preşedinţie, 37% sunt total împotrivă ca partidele de dreapta conduse de Vasile Blaga şi Elena Udrea să se unească la loc, 41% sunt total de acord că Traian Băsescu este un mai mare rău pentru România decât PSD, iar 42% că senatorul Călin Popescu-Tăriceanu trebuie să preia conducerea PNL. 

Sondajul OR – Challenging Insights a fost realizat la nivel naţional, prin metoda CATI, în perioada 5-10 iunie şi a cuprins 1.100 de interviuri. Eroarea tolerată este de 3%, la un nivel de probabilitate de 95%

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Gigantul care preia șantierul naval Mangalia cu 138 de milioane de euro, în mijlocul unui scandal la Borussia Dortmund! „Contractul morții” care a revoltat fanii
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT