Sorana Cîrstea, în turul trei la US Open „Nu am crezut niciodată că voi juca după vârsta de 30 de ani”. Jucătoarea de tenis voia să fie medic

Sportiva a spus și care consideră că a fost cea mai bună etapă a vieții sale, întrebată dacă are un sfat pentru cineva care intră în anii 30 de viață.
Viorel Dobran
02 sept. 2026, 20:11
Sorana Cîrstea, în turul trei la US Open „Nu am crezut niciodată că voi juca după vârsta de 30 de ani”. Jucătoarea de tenis voia să fie medic
Sorana Cîrstea, la cea mai bună clasare din carieră în ierarhia WTA. Ce şanse are pentru participarea la Turneul Campioanelor

UPDATE: Sorana Cîrstea avansează în turul al treilea la US Open după victoria cu Diane Parry. Jessica Pegula, succes categoric

Sorana Cîrstea, aflată pe locul 17 în clasamentul WTA, a controlat meciul în fața jucătoarei clasate pe poziția 31 mondial. Cîrstea a început foarte bine partida, desprinzându-se la 3-2 și apoi la 5-2, înainte de a închide primul set cu 6-2. În actul secund, românca a făcut break încă din primul game și a condus cu 3-1. Parry a revenit și a egalat, iar la 4-3 Cîrstea a salvat două mingi de break într-un game de peste 10 minute.

Românca a servit pentru meci la 5-4, dar franțuzoaica a reușit să egaleze, înainte ca Cîrstea să obțină un nou break și să încheie setul cu 7-5.

Cîrstea a avut un procentaj superior la primul serviciu, 70% față de 58% pentru Parry. A câștigat 69,6% dintre punctele jucate cu primul serviciu.

Diferența s-a văzut și la mingile de break. Cîrstea a transformat patru din cele 10 oportunități avute, în timp ce Parry a fructificat una din trei. Românca a câștigat, de asemenea, 62,1% dintre punctele disputate pe al doilea serviciu al adversarei, față de 45,8% câștigate de Parry pe al doilea serviciu al său.

În primul tur, Cîrstea a trecut de austrica Julia Grabher cu 6-3, 6-0. Ea este singura reprezentantă a României rămasă în competiția de simplu la US Open.

În turul al treilea, românca o va întâlni pe italianca Jasmine Paolini, locul 21 WTA.

„Nu am crezut niciodată că voi juca după 30 de ani, pentru că am multe alte preocupări în afară de tenis. Bineînțeles, îmi doresc și o familie. Poate că e bine să nu îți faci prea multe planuri, pentru că uneori, cu cât planifici mai puțin, cu atât lucrurile ies mai bine”, a spus Sorana Cîrstea într-un interviu pentru Tennis Channel, la New York.

Ea a adăugat că principalul motiv pentru care continuă este bucuria pe care o simte atunci când intră pe teren.

„După ce am împlinit 30 de ani, a fost cumva un lucru de la un an la altul, iar în ultimii doi ani am jucat foarte bine. Am încheiat sezoanele în jurul locului 20 și am avut rezultate bune. Așa că, bineînțeles, mi-am dorit să continui, pentru că faptul că sunt fericită pe teren și știu că încă am nivelul necesar sunt lucrurile care mă fac să merg mai departe. Tenisul mă face fericită și de aceea încă joc. În ziua în care voi simți că nu mai am nivelul necesar, voi fi prima care se va retrage într-un mod frumos”, a afirmat Cîrstea, care anunțase anterior că anul acesta este ultimul din cariera sa profesionistă.

Sorana Cîrstea, prima care a reacționat după căsătoria Irinei Begu. Ce i-a transmis

Românca a rememorat și câștigarea turneului de la Cluj, în februarie, în fața propriilor suporteri, despre care spune că a reprezentat una dintre cele mai importante experiențe ale carierei sale. A fost al patrulea titlu WTA din carieră.

„Când crești, bineînțeles că visul tău este să câștigi un titlu acasă. Este greu de descris energia și fericirea, dar și cât de mândră am fost. Am spus că, dacă ar fi trebuit să mă retrag după acea săptămână, aș fi fost fericită și împăcată. Va rămâne pentru totdeauna cea mai bună săptămână din viața mea”, a afirmat ea.

Cîrstea a vorbit cu emoție și despre susținerea fanilor români. „Oriunde ai pune harta, în orice colț ai atinge-o, dacă eu trebuie să joc, voi avea români la meciul meu. Este un sentiment extraordinar să văd steagul și oameni care mă susțin. Acesta este unul dintre motivele pentru care încă joc și pentru care iubesc tenisul. Sunt mândră că sunt româncă”, a declarat Cîrstea.

Sportiva a spus și care consideră că a fost cea mai bună etapă a vieții sale, întrebată dacă are un sfat pentru cineva care intră în anii 30 de viață.

„Anii de după 30 au fost, până acum, cei mai buni ani din viața mea. Întotdeauna credem că anii 20 înseamnă totul și că trebuie să salvăm lumea atunci. Când am împlinit 30 de ani, m-am maturizat într-un fel în care cred că ne maturizăm cu toții”, a explicat ea.

Sorana Cîrstea aştepta inelul de la Ţiriac jr., acum ar putea continua cariera în tenis: „Îmi doream o familie, e normal la vârsta mea”

Cîrstea a subliniat importanța de a se bucura de lucrurile simple. „Ziua de astăzi nu se mai întoarce niciodată. (…) Trebuie să găsești bucurie în lucrurile mici, cum ar fi să bei o cafea, să faci o plimbare sau să-ți vezi mama și tatăl. Cred că asta face viața împlinită și, bineînțeles, să fii alături de oamenii pe care îi iubești”, a spus jucătoarea română.

Cîrstea a dezvăluit și ce profesie ar alege, dacă nu ar juca tenis. „Întotdeauna am spus că, dacă nu aș fi fost jucătoare de tenis, probabil aș fi fost medic. Îmi place foarte mult ideea asta. Să știu că, după ce ai trecut printr-o operație dificilă, ai salvat acea viață… Aș da orice să știu cum se simte asta”, a spus ea.

La actuala ediție a US Open, Cîrstea joacă miercuri seară cu Diane Parry, din Franța, în turul secund.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT