Într-o postare pe Facebook, Sorin Grindeanu a scris că Guvernul avea obligația să elaboreze o lege care să fie echitabilă și acceptată de societate.
Potrivit președintelui PSD, forma actuală a legii nu are „un minim consens” între ministerele din Guvern, nu este susținută de marile confederații sindicale și ar încălca acordul convenit de partide la Palatul Cotroceni. Proiectul provoacă nemulțumiri inclusiv în cadrul Comisiei Europene, a mai spus Grindeanu.
„Domnul Bolojan spune că interesul țării este mai presus de orice altă discuție. Aici suntem de acord. Dar interesul României nu poate fi separat de interesul cetățenilor. Profesorii, medicii, angajații care țin în mișcare tot ce înseamnă serviciile publice sunt o prioritate. Ei sunt parte din interesul României.
De aceea, PNRR nu poate fi folosit ca argument pentru a cere Parlamentului să voteze ORICE lege, indiferent cum este făcută și ce efecte produce. Guvernul avea o obligație foarte simplă: să facă o lege bună, echitabilă și care să fie acceptată de societate. A fost incapabil să o facă, iar acum încearcă să transforme propria incompetență într-o vină exclusivă a altora.
Forma legii nu are un minim consens între ministerele din Guvern, nu este susținută de marile confederații sindicale, încalcă acordul convenit de partide la Palatul Cotroceni și nemulțumește inclusiv Comisia Europeană!
Explicația este simplă. Suntem în fața aceluiași tipar pe care l-am văzut pe tot parcursul guvernării domnului Bolojan: nu există dialog și povara este pusă pe umerii oamenilor.
De fiecare dată există o explicație pentru care oamenii trebuie să mai piardă ceva. Ba este reforma, ba deficitul, ba un jalon. Explicațiile se schimbă. Nota de plată o plătesc românii.
Noi nu contestăm nevoia de reformă. Contestăm ideea că reforma trebuie făcută de fiecare dată pe spatele oamenilor.
Vrem banii europeni. Vrem jalonul îndeplinit. Vrem o lege a salarizării care să repare inechitățile. Dar vrem o lege bună.
Pentru români se fac reformele, nu împotriva lor, dle Bolojan!”, a transmis Sorin Grindeanu miercuri seara.