La ieșire, Sorin Grindeanu a declarat că PSD este pregătit să-și asume guvernarea și că orice zi cu guvern interimar „aduce un minus în viața românilor„.
„PSD a înțeles să sprijine și ieri un guvern prezentat în Parlament. De asemenea, am înțeles să venim rapid cu soluții. PSD l-a anunțat astăzi pe președinte că este gata să își asume guvernarea, acest lucru l-am spus și la întâlnirile anteriorare, așteptăm finalul acestor consultări, iar PSD este, așa cum am spus, gata să formeze un guvern. Un guvern care, urmare a acestor discuții pe care președintele le va avea, ne-am dori să intre cât mai rapid în funcție, pentru că orice zi pierdută, nu pentru PSD, ci pentru România, aduce minus. Minus în viața românilor, iar acest lucru trebuie să înceteze.
Toate aceste jocuri politice, pentru menținerea unora sau altora în funcții mi-aș dori să se fi epuizat, iar toată lumea să dea dovadă de bună-credință. Așteptăm finalul acestor consultări iar PSD rămâne partidul care, pe lângă partidul cel mai mare din Parlament, cel care își dorește să fie parte a unei soluții, a oferit soluții astăzi și sper să avem cât mai repede votat în Parlament.
Ca să fiu clar, cu AUR nu intrăm în coaliție. Dar noi am avut de fiecare dată deschidere în a găsi soluții. PSD, împreună cu alți colegi din Parlament, au fost cei care au spus stop, direcția în care merge România este greșită, și am schimbat sau votat acea moțiune de cenzură. În acest moment, PSD își dorește să facă parte din soluția care va duce la un nou guvern, rapid. Asta este ceea ce ne dorim.
Deci, dacă este soluția care se degajă, PSD își asumă acest lucru, inclusiv funcția de premier„, a declarat Sorin Grindeanu după consultările cu președintele Nicușor Dan.
Din delegația PSD prezentă la Cotroceni, la consultările cu președintele Nicușor Dan, au făcut parte: Sorin Grindeanu, Claudiu Manda, Marian Neacșu, Natalia Intotero și Doina Fedorovici.