Sorin Grindeanu, noi atacuri la adresa lui Bolojan şi la Târgovişte: „Ştiu, îmi spune mama. Nu putem fi prizonierii unei guvernări care ia pâinea de pe masa românilor!”. Liderii locali au cerut fie ieşirea de la guvernare, fie eliminarea USR din Coaliţie

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, prezent sâmbătă la Târgovişte, la Conferinţa Judeţeană a Ligii Aleşilor Locali, le-a propus social-democraţilor să facă schimbări.  În replică, aceştia au cerut scoaterea USR de la guvernare.
Viorel Dobran
28 mart. 2026, 14:27
Sorin Grindeanu, noi atacuri la adresa lui Bolojan şi la Târgovişte:

„Nu pot să nu spun că cele 45% cât reprezintă PSD în interiorul acestei coaliţii (de guvernare – n.r.) nu ne pun pe poziţia de prim partid în această coaliţie. Da, a fost acea negociere anul trecut în care USR împreună cu PNL au venit şi au spus că ei împreună au această propunere de prim-ministru şi atunci am făcut acest protocol ca, începând de la anul, PSD să vină să preia funcţia de prim-ministru. Dar, vă spun încă o dată, nici eu, nici colegii din conducerea partidului n-am anticipat că lucrurile vor merge în această formă şi, vă repet, noi am venit cu bună-credinţă, încercând să guvernăm pentru oameni, cu proiecte la Anghel Saligny, cu proiecte pentru pensionari, pentru persoanele vulnerabile”, a afirmat Grindeanu.

Citește și Sorin Grindeanu, cel mai dur atac la adresa premierului: „Ilie, este despre economie şi nu este despre sărăcie. În acest moment lucrurile merg într-o direcţie proastă”

Liderul social-democraţilor a susţinut că oamenii îi transmit că ştiu că deciziile guvernamentale sunt luate în mare parte de premier, dar că PSD îl ţine în funcţie.

„Ştiu, îmi spune mama, îmi spun oamenii cu care mă întâlnesc: am înţeles, ştim că majoritatea deciziilor le ia primul ministru, dar voi îl ţineţi. Eu vă propun să facem schimbări. Aşa că vă mulţumesc. În 20 aprilie ne vedem la vot”, le-a transmis Grindeanu aleşilor PSD din Dâmboviţa.

Acesta a precizat că nu trebuie ca PSD să rămână în coaliţe doar de dragul stabilităţii. „O coaliţie cu Partidul Social Democrat în parte îşi are rostul atâta timp cât aduce bunăstare românilor, cât românii trăiesc mai bine. Altfel, n-avem de ce să mai facem parte dintr-o coaliţie care guvernează în acest mod. Şi vă spun răspicat acest lucru, fără niciun fel de, să spunem, de nuanţă”, a mai spus Sorin Grindeanu.

„Nu putem fi prizonierii unei guvernări care ia pâinea de pe masa românilor!
Aceasta este concluzia primei întâlniri regionale cu filialele PSD din Regiunea Sud-Vest, unde toți colegii mei au fost de acord că nu putem sta la nesfârșit de dragul unei false stabilități care nu aduce prosperitate. Nu vom fi complici la o guvernare care ia decizii unilaterale și ignoră soarta românilor!
I-am ascultat pe primarii de comune și municipii, șefii de Consilii Județene sau consilierii locali, care ne-au spus că oamenii din comunitățile lor nu mai acceptă o guvernare care să se ascundă în spatele scuzelor. De aceea, orice decizie vom lua, o vom face gândindu-ne exclusiv la interesul românilor!
Le mulțumesc tuturor colegilor mei din Olt, Dolj, Mehedinți, Vâlcea și Gorj care au spus lucrurilor pe nume, iar eu respect cuvântul lor. Este prima regională, dar sunt ferm convins că aceleași probleme vor fi ridicate și de ceilalți colegi din țară.
Pentru că sărăcia se vede peste tot și se simte de către toți românii.”
Președintele #PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților

Liderul aleșilor locali PSD Dâmbovița: „Ori ieșim de tot (de la guvernare), ori fără USR”

657 de Aleșilor PSD Dâmbovița sunt prezenți la alegerile pentru Liga Aleșilor Locali din județ. În prezidiu sunt presedintele PSD, Sorin Grindeanu și președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Printre subiectele fierbinți ale conferinței de alegei se numără guvernarea. Constantin Stroe, primar al comunei Șotânga și președinte al Ligii Aleșilor Locali PSD Dâmbovița a cerut ieșirea de la guvernare sau îndepărtarea USR din arcul guvernamental.

Fără bani în plus pentru pensionari de Paște. Sorin Grindeanu: „Din păcate, bugetul a fost aprobat foarte, foarte târziu”

„Vizavi de mândra noastră guvernare, domnule președinte, suntem ca la nuntă. În sensul că e un fel de horă mare, doi pași în spate, doi în față, doi în spate. Când e bine, e Perinița. Ne pupăm cu toată lumea, dar, conform tradiției, vine USR-ul și fură mireasa. Acum problema se pune de maniera următoare ce facem cu mesenii? Mai luăm darul sau nu-l mai luăm? Și aici e o chestiune de hotărâre. Ori ginerele se supără ca măgarul pe sat și ne vedem de treaba noastră, ori aducem mireasa înapoi. Negociem cu omizile astea care ne-au pus în cuib peste tot. Cu scuzele de rigoare și cu riscurile de rigoare. Miniștrii mai slabi și mai nepregătiți, cum are USR eu astăzi. Și răutatea asta endemică care vine din structura lor nu s-a întâlnit până la momentul ăsta. Și rugăminte și din partea mea, și din partea colegilor noștri, să hotărâm odată să rupem pisica în două și să ne alegem calea. Ori ieșim de tot, ori fără USR, altă cale nu există, pentru că noi, ăștia de la talpă, de la firul ierbii, decontăm baletul ăsta sau hora mare. Și atunci trebuie la un moment dat să vină nașu să pună piciorul în prag și să facem ce trebuie.”  s-a adresat  Constantin Stroe președintelui PSD, Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu atacă lipsa de transparență din coaliție: „Nu-mi place să aflu pe surse”. Liderul PSD reclamă că nu este informat despre SAFE, un program de miliarde

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, acuză lipsa de transparență în interiorul coaliției de guvernare, afirmând că nu a primit informații oficiale despre modul în care sunt cheltuite fondurile din programul european SAFE. Deși ocupă funcția de președinte al Camerei Deputaților și este al treilea om în stat, acesta susține că află detalii doar pe surse, în timp ce miliarde de euro urmează să fie contractate și rambursate de statul român.
Declarațiile au fost făcute la Târgoviște, unde Grindeanu a criticat modul în care sunt gestionate aceste fonduri și lipsa unei comunicări clare din partea partenerilor de coaliție.

Liderul social-democrat a spus că nu are informații despre destinația majorității banilor din programul SAFE, în ciuda poziției sale în stat.

„Nu îmi face plăcere să aflu pe surse despre acest program numit SAFE. Eu, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, al treilea om în stat, vă spun că nu ştiu nimic despre acest program. În afară de 4 miliarde din 16 care merg în mobilitate militară şi se construiesc autostrăzi, restul de 12 miliarde nu ştiu unde merg. Şi sunt bani luaţi cu împrumut, trebuie daţi înapoi tot de poporul român, nu de Ilie Bolojan sau de Miruţă”, a afirmat Grindeanu.

Grindeanu a subliniat că o parte din fonduri ar trebui direcționate către dezvoltarea industriei de apărare din România, nu doar către achiziții.

„Şi pot să înţeleg că de unu, două, trei miliarde merge şi facem, să spunem, shopping. Dar de restul opt – nouă miliarde trebuie să investim în industria de apărare. Şi dumneavoastră aici în judeţ aveţi uzine de apărare. Cine ştie astăzi, în afară de o mână de oameni, ţinut la ascuns acest lucru, unde merg aceste miliarde? Pe care tot noi trebuie să le plătim înapoi”, a susţinut Sorin Grindeanu.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix pe care îl recomandă MM Stoica pentru weekend: „E ceva deosebit!”
Capital.ro
Se schimbă ora în România. Când se dau ceasurile înainte, de la 3:00 la 4:00. Lucrurile bizare și amuzante despre modificarea orei
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Profilul șoferului de ridesharing. Cât câștigă, în realitate, un șofer în România
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
James Tolkan, celebrul actor din „Top Gun” și „Back to the Future”, a încetat din viață la 94 de ani
iamsport.ro
Radu Naum: ”Eram ironic când am spus că e visul meu să fac un interviu cu David Popovici”
MediaFlux
Cine conduce de fapt Iranul după ce liderul suprem și o serie de personalități de vârf au murit în războiul pornit de SUA și Israel
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj