EXCLUSIV Sorin Grindeanu, prima reacție după ce ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat la cererea Casei Albe: „Și dacă îmi spunea doamna ambasador să nu-l schimbăm pe Bolojan, tot o făceam. Trebuia schimbat din toamnă, de când a luat-o razna”

Sorin Grindeanu s-a ales cu plângere penală pentru trădare de țară după o întâlnire care a avut loc în luna martie 2026, cu două luni înainte de inițierea moțiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan. Marți, Guilfoyle a demisionat la cererea Casei Albe, după apariția unor acuzații potrivit cărora și-ar fi folosit funcția pentru a obține bani, cadouri și favoruri.
Mircea Filipescu
14 oct. 2026, 08:00
EXCLUSIV Sorin Grindeanu, prima reacție după ce ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat la cererea Casei Albe:

Cea mai gravă acuzație adusă ambasadoarei americane în Grecia vizează solicitarea a 100.000 de dolari de la un donator al lui Donald Trump pentru achitarea unei datorii personale, în schimbul accesului la oficiali din administrația americană, acuzație despre care Guilfoyle susține că este nefondată. De asemenea, și controversa privind România a pus o cărămidă la baza scandalului care a dus la pierderea funcției.

Recent, Wall Street Journal a dezvăluit faptul că respectiva ambasadoare a declarat, la o cină la Atena alături de ministrul grec al Energiei, desfășurată în luna martie, că Statele Unite ar fi fost implicate în demiterea Guvernului din România.

La sfârșitul lunii martie, Kimberly Guilfoyle a efectuat o vizită în România, în timpul căreia a avut loc o întâlnire între aceasta, Sorin Grindeanu, Bogdan Ivan, consilierul prezidențial Florin Vlădică și omul de afaceri Adrian Thiess la restaurantul Isoletta din București.

Liderul PSD a declarat în repetate rânduri că la acea întâlnire s-a discutat doar despre coridorul vertical.

„În primul rând, când te invită un oficial american la masă…desfășurarea evenimentelor în acea zi n-a depins de mine. N-am chemat-o eu în România. Nu am avut altceva decât o masă. Dânsa a venit, dacă-mi aduc bine aminte, la un eveniment organizat la Ateneu, o dezbatere The Economist. Seara a fost un eveniment oficial la Ambasada SUA în România, unde n-am putut să merg.

După care, prin cunoscuți comuni, am fost invitați acolo (la restaurantul Isoletta – n.red.). Nu s-a discutat o secundă despre guvernele din România. Era în martie, guvernul a picat în 5-6 mai.  Și dacă îmi spunea doamna ambasador să nu-l schimbăm pe Bolojan…noi nu făcusem nici dezbaterea internă, votul a fost în 21 aprilie.

Dacă îmi spunea doamna ambasador ‘nu-l schimbați pe Bolojan’, tot o făceam. Acest lucru poate să vi-l certifice și George Simion, pentru că, până la urmă, voturile PSD și AUR au dus la schimbarea lui Bolojan și bine am făcut. Am acționat prea târziu. Domnul Bolojan trebuia schimbat din toamnă, de când a luat-o razna.  Propaganda de fapt vrea să reconstruiască statuia lui Bolojan, după ce… e praf acum și se vede în sondaje. 

Asta este o mare istorie din aceasta tâmpită care n-are niciun suport în realitate. Eu asigur că pe Bolojan l-au schimbat românii, nu l-au schimbat nici americanii, nici rușii”, a declarat Sorin Grindeanu, la România TV, la scurt timp după demisia ambasadoarei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
Mircea Bravo reacționează după scandalul cu FCSB, Gigi Becali și CSA Steaua: „Sper să nu ne luăm bătaie în București!”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 14 octombrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici prețuri
Playtech.ro
Când este mai avantajos să retragi banii din Pilonul II. Unii români îi lasă în cont și după pensionare
Adevarul
Brexitul revine în centrul disputei politice din Marea Britanie. Ce urmărește Andy Burnham și ce riscuri vede un jurnalist român stabilit în Anglia
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
Sfânta Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie. Cui trebuie să îi spunem ”La mulți ani!”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT