Sorin Oprescu: La clădirea prăbuşită în Centrul Vechi se executau lucrări autorizate

Sorin Oprescu a precizat pe pagina sa de Facebook, în legătură cu prăbuşirea unei clădiri din Centrul Vechi al Capitalei, că la acest imobil se executau lucrări de construire autorizate. Primarul a precizat că va solicita premierului Ponta  emiterea legislaţiei care să faciliteze exproprierea imobilelor care sunt abandonate de către proprietari şi care reprezintă un real pericol public.
Cristina Dinu
15 mai 2013, 15:30
Sorin Oprescu: La clădirea prăbuşită în Centrul Vechi se executau lucrări autorizate

„Imobilul din str. Blănări nr.4, este proprietate privată. La acest imobil se executau lucrări de construire în baza autorizaţiei de construire nr. 753/1100523 – 1109184, emisă de către Primăria Municipiului Bucureşti, la data de 29.10.2012. Conform autorizaţiei, s-a aprobat executarea lucrărilor de construire pentru „reabilitare prin reconstruire a construcţiei în stadiul de ruină, până la RH=S+P+2E+M, locuinţă cu spaţiu comercial la parter”.

Conform Raportului de Expertiză Tehnică (care stă la baza emiterii autorizaţiei de construire) întocmit de un expert tehnic atestat – se concluzionează faptul că “prin lucrările propuse corect executate nu se afectează rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor vecine amplasamentului” – respectiv numerele 2 şi 6. „Măsurile solicitate a fi luate prin proiect, precum şi soluţiile tehnologice, recomandate proiectantului, constituie premisele evitării oricărui risc în timpul execuţiei şi condiţiile necesare conservării până la sfârşitul şantierului a clădirii preexistente în starea bună actuală.”

Subliniem că în ceea ce priveşte calitatea executării lucrărilor de construire, aceasta este reglementată prin Legea nr.10/1995 – privind calitatea în construcţîi, cu modificările şi completările ulterioare”, transmite primarul Capitalei.

Acesta precizează că, potrivit art. 30 din legea mai sus menţionată, reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii “răspund de exercitarea controlului statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii construcţiilor”, în toate etapele şi componentele sistemului calităţii în construcţii, precum şi de constatarea contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege şi, după caz, de oprirea lucrărilor realizate necorespunzător”.

„În consecinţă, referitor la situaţia imobilului din str.Blănari nr. 4, Primăria Municipiului Bucuresti a sesizat Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru a dispune măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Având în vedere că incidentul produs la imobilul din str. Blănari nr.4, proprietate privată, a afectat şi imobilul vecin, de la nr. 6, proprietate a Municipalităţii, Primăria Capitalei se va îndrepta împotriva proprietarului, pentru recuperarea prejudiciului, cât şi a răspunderii acestuia conform legislaţiei în vigoare„, mai spune Oprescu.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, va solicita Primului Ministru emiterea legislaţiei care să faciliteze exproprierea imobilelor care sunt abandonate de către proprietari şi care reprezintă un real pericol public.

De asemenea, Primarul General va cere sprijinul Guvernului la elaborarea unor programe de finanţare a reabilitării şi punerii în circuitul civil a acestor imobile, mai ales în zonele istorice ale Capitalei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat