Spania şi Grecia acceptă să preia migranţii înregistraţi în aceste ţări şi ajunşi în Germania

Spania şi Grecia şi-au dat acordul pentru a prelua migranţii sosiţi pe teritoriul german, dar ale căror cereri de azil au fost înregistrate anterior în bazele de date europene la intrarea într-una din aceste două ţări, a anunţat vineri guvernul de la Berlin, care a promis în schimb Madridului şi Atenei un ajutor suplimentar pentru gestionarea problemelor provocate de valul migrator, un acord de acest fel fiind însă refuzat de Italia, informează agenţiile AFP, EFE şi Reuters.
Filip Stan
29 iun. 2018, 14:53
Spania şi Grecia acceptă să preia migranţii înregistraţi în aceste ţări şi ajunşi în Germania

„Grecia şi Spania sunt dispuse să preia solicitanţii de azil care vor fi interpelaţi de autorităţile germane la frontiera germano-austriacă, dacă dispun de un documente EURODAC emis de una dintre cele două ţări”, a precizat guvernul cancelarului Angela Merkel, care a promis că va încheia acorduri bilaterale de acest fel pentru a-şi convinge aliaţii conservatori bavarezi să nu aplice în mod unilateral măsura respingerii migranţilor la graniţă, cum ameninţase anterior ministrul german de interne Horst Seehofer.

„Subliniem faptul că statele membre aflate la frontierele externe ale UE au nevoie de mai mult sprijin, atât financiar, cât şi prin suplimentarea efectivelor de poliţie şi de experţi în probleme de azil”, a mai menţionat vineri executivul german în declaraţia dată de purtătorul său de cuvânt, Steffen Seibert.

Potrivit Agerpres, el a mai precizat că detaliile operaţionale ale acordului pe care guvernul de la Berlin l-a încheiat cu Spania şi Grecia vor fi decise în următoarele patru săptămâni.

Anunţul acestei înţelegeri survine acordului convenit în noaptea de joi spre vineri la Consiliul European, ce prevede că statele din UE vor crea pe bază voluntară ‘centre controlate’ pe teritoriul lor pentru a gestiona situaţia migranţilor salvaţi pe mare, iar persoanele care se califică pentru a obţine protecţie internaţională vor fi distribuite între statele membre care se vor oferi voluntar să ia în primire migranţi.

Premierul italian, Giuseppe Conte, a asigurat la conferinţa de presă de după summit că Italia nu va prelua migranţi care au plecat din această ţară în Germania. ‘Acordul nu prevede că Italia preia migranţi din Germania (…) Nu am subscris niciunui acord specific cu Merkel’, a indicat şeful executivului italian.

La rândul său, premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat vineri că liderii europeni au convenit să suplimenteze fondurile destinate Spaniei şi Marocului pentru a ajuta aceste ţări să gestioneze fluxul migrator.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
De la națională, direct la nuntă! Internaționalul român de la FCSB se căsătorește a doua zi după meciul cu Țara Galilor
Capital.ro
Prețuri carburanți 6 iunie. Benzina și motorina se apropie de 10 lei/litru. Ce se întâmplă acum în marile orașe din România
Playtech.ro
O schimbare misterioasă are loc în interiorul Soarelui. Cercetătorii spun că steaua noastră ar putea intra într-o nouă fază
Adevarul
Escrocheriile pe WhatsApp și SMS, „infracțiunea rapidă” a momentului. Pierderi medii de 733 de dolari
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
MediaFlux
Horoscop 6 iunie. Zodiile care se lovesc de mari probleme în acest weekend
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți