Una dintre cele mai controversate întrebări ale perioadei post-decembriste revine în atenție într-un mod neașteptat, prin vocea lui Dan Voiculescu. Invitat în podcastul „Fain & Simplu” realizat de Mihai Morar, fondatorul trustului Intact a vorbit deschis despre un subiect învăluit până acum în mister: ce s-a întâmplat cu presupusa avere a familiei Ceaușescu și cu fondurile Securității, după 1989.
Mihai Morar a lansat frontal întrebarea care a alimentat mituri urbane, teorii conspiraționiste și anchete jurnalistice timp de trei decenii: „Dar banii lui Ceaușescu la cine au rămas?”
Piedone îşi dă demisia din partidul lui Dan Voiculescu, după 20 de ani de colaborare şi prietenie
Răspunsul lui Dan Voiculescu a fost surprinzător prin claritatea și simplitatea lui: „Părerea mea e că n-a avut bani ai lui. El era atât de puternic și încrezător în el încât nu cred că s-a gândit să-și pună undeva bani afară.”
Discuția a continuat cu o nuanțare importantă, atunci când Mihai Morar a menționat „banii Securității”. Dan Voiculescu a explicat că, în realitate, nu era vorba de conturi personale ale lui Nicolae Ceaușescu, ci de fonduri ale Partidului Comunist Român, gestionate prin conturi speciale aflate în diverse capitale internaționale.
„Eu cred că existau bani ai Comitetului Central al PCR în conturi, în diferite capitale. Și când se ducea Nicu Ceaușescu sau el, sau nevasta, sau familia, sau prietenii și voiau să-și cumpere pălărie, pantofi, plăteau din contul ăla, nu din leafa lor.”
Această explicație demontează una dintre cele mai persistente legende ale tranziției: ideea că Ceaușescu și familia lui ar fi ascuns miliarde de dolari în conturi personale din Elveția sau alte paradisuri financiare. Dan Voiculescu susține că puterea absolută pe care o deținea Nicolae Ceaușescu l-a făcut să nu simtă nevoia unor „rezerve private” – avea acces oricând la resursele statului, fără să fie nevoit să le dețină personal.
Declarațiile lui Dan Voiculescu reiau, într-un context actual, o temă care a alimentat ani la rând anchete ale presei internaționale, ale serviciilor secrete și ale justiției române. După Revoluție, s-au făcut numeroase speculații despre „banii lui Ceaușescu” – cifre de la câteva sute de milioane la miliarde de dolari au circulat în spațiul public, însă nicio dovadă clară nu a fost prezentată vreodată.
Dan Voiculescu, care a activat în anii ’80 în comerțul exterior, oferă o perspectivă din interiorul sistemului: banii nu erau ascunși personal, ci aparțineau Partidului și erau folosiți discreționar de cercul restrâns al puterii comuniste.
Podcastul „Fain & Simplu” continuă astfel să aducă în discuție teme grele ale istoriei recente, cu mărturii directe ale unor martori privilegiați ai acelor vremuri. Episodul integral poate fi urmărit pe canalul oficial de YouTube „Fain & Simplu” cu Mihai Morar.
Fondatorul trustului Intact a fost condamnat pentru spălare de bani, într-unul dintre cele mai controversate dosare de după Revoluție.
Unul dintre cele mai tensionate episoade din culisele politicii românești post-2000 a fost dezvăluit și readus în prim-plan chiar de către Dan Voiculescu, într-o discuție deschisă și plină de detalii inedite cu Mihai Morar, în podcastul „Fain & Simplu”. Momentul declanșator al războiului dintre fostul președinte Traian Băsescu și omul de afaceri Dan Voiculescu este, în sfârșit, explicat chiar de unul dintre protagoniști.
Mihai Morar a lansat întrebarea directă, care plutea de ani buni în spațiul public: „Voiam să vă întreb de momentul în care credeți că lui Băsescu i s-a pus pata pe dumneavoastră, cum se spune chiar el”.
Răspunsul lui Dan Voiculescu nu a întârziat: „Știu, știu. Băsescu i s-a pus pata într-un moment în care Partidul Umanist era cel care determina formarea majorității parlamentare. Era anul 2004. El nu putea să numească șeful Senatului, nu putea să numească șeful Camerei Deputaților, nu putea să numească prim-ministru, nimic. Fără noi nu putea să-și pună oamenii la Cameră și la Senat.”
Contextul politic de atunci era exploziv. În urma alegerilor din 2004, Partidul Umanist devenise pivotul majorității parlamentare. Traian Băsescu, proaspăt ales președinte, își dorea să controleze structurile-cheie din Parlament și să impună „guvernul meu” – o expresie care avea să devină celebră ulterior.
Dan Voiculescu își amintește clar momentul în care a refuzat să se alăture planului prezidențial: „I-am spus domnului președinte: îmi pare rău, nu pot să fac asta, pentru că eu am participat la alegeri împreună cu PSD-ul. Am câștigat împreună și nu pot acum, după ce am câștigat împreună, să-i trădez pe acești oameni.”
A urmat o scenă tensionată, demnă de culisele marilor negocieri politice: „A dat cu pumnul în masă. Eram la Senat, eram senator. A izbucnit și a lovit masa cu putere. Și am un martor care acum apare foarte frecvent pe un post de televiziune, nu la Antene, dar era acolo și a auzit totul.”
Aceasta pare să fi fost scânteia care a declanșat unul dintre cele mai dure conflicte din politica românească recentă. Relația dintre Băsescu și Voiculescu s-a deteriorat rapid, transformându-se într-un război deschis care a marcat agenda publică timp de peste un deceniu: confruntări media, declarații acide, campanii politice agresive și, în cele din urmă, un proces cu final dramatic.