Ştampila a fost eliminată. Preşedintele Iohannis a semnat decretul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea prin care este eliminată ștampila din administrația publică. 
Filip Stan
07 oct. 2019, 13:28
Ştampila a fost eliminată. Preşedintele Iohannis a semnat decretul

Noua lege prevede că instituțiile administrației publice nu vor mai fi obligate să utilizeze ștampila în relația cu cetățenii sau cu alte instituții. Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi promulgată de preşedinte.

„Persoanele juridice de drept public nu au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituţiile sau autorităţile publice ori emise sau încheiate în relaţia cu instituţiile sau autorităţile publice. Persoanele juridice de drept public nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relaţia dintre acestea şi persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entităţile fără personalitate juridică. Prevederile nu se aplică instituţiilor sau autorităţilor publice cărora prin acte normative de rangul legii, cu caracter special faţă de prezenta ordonanţă, li se impune expres folosirea ştampilelor”, prevede proiectul adoptat.

Decrete semnate de preşedintele Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni mai multe decrete, anunţă Administraţia Prezidenţială:

  • Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2017 pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 360/2013 privind constituirea și menținerea unui nivel minim de rezerve de țiței și de produse petroliere (PL-x 15/12.02.2018);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. V din Ordonanța Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 689/12.11.2018);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente (PL-x 11/04.02.2019);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind exonerarea de la plată a unor obligații (PL-x 639/29.10.2018);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 605/22.10.2018);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării la Centrul internațional pentru Cercetări Arhivistice, precum şi pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 646/29.10.2018).

Citeşte şi: Este oficial. Parlamentul a aprobat proiectul prin care ştampila este eliminată din administraţia publică

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Singura condiție ca Florinel Coman să semneze în iarnă cu FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Pensiile ar putea crește în 2027, dar majorarea poate fi anulată de inflație. Radu Nechita: Se încadrează în definiția schemelor piramidale
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România