STARE de URGENŢĂ la Genova pentru viitoarele 12 luni

Primul ministru italian Giuseppe Conte a anunţat miercuri instituirea unei ''stări de urgenţă pentru 12 luni'' la Genova, în urma prăbuşirii marţi a unei porţiuni din viaductul Morandi al autostrăzii A10, în apropiere de acest oraş, accident soldat cu cel puţin 39 de morţi.
Iulian Tudor
15 aug. 2018, 18:53
STARE de URGENŢĂ la Genova pentru viitoarele 12 luni

„Am auzit cererea preşedintelui regiunii şi am decretat starea de urgenţă pentru 12 luni”, a declarat Conte presei, după o reuniune extraordinară la Genova a Consiliului de Miniştri.

„Am deblocat, pentru aplicarea primelor intervenţii, cinci milioane de euro din fondul naţional pentru situaţii de urgenţă”, a precizat el. „Este o primă măsură a guvernului în faţa acestei tragedii”, a comentat preşedintele Consiliului de miniştri, potrivit Agerpres.

„Vom decreta, de asemenea, o zi de doliu naţional, urmează să stabilim ziua pentru a coincide cu funeraliile victimelor”, a spus el.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Incredibil! Meciul la care Christian Eriksen s-a prăbușit din nou pe gazon fusese ales special ca un omagiu pentru starul danez. S-a jucat lângă locuința lui, pentru ca familia să-l poată vedea
Capital.ro
Obligație la bloc 2026. Ai voie să renovezi apartamentul când vrei? Regulile pe care trebuie să le respecte toți proprietarii
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți