Statele UE au aprobat vineri acordul comercial cu blocul Mercosur. România a votat în favoare deși ministrul Agriculturii s-a opus

Decizia care dă undă verde semnării celui mai mare acord de liber schimb încheiat vreodată de UE avea nevoie de aprobarea a 15 țări care reprezintă 65% din populația totală a blocului. Statele membre urmează acum să dea confirmarea scrisă pentru semnarea acordului cu blocul sud-american Mercosur mai târziu, vineri sau luni. România a votat în favoare deși ministrul Agriculturii s-a opus.
Irina Dumitrescu
09 ian. 2026, 15:23
Statele UE au aprobat vineri acordul comercial cu blocul Mercosur. România a votat în favoare deși ministrul Agriculturii s-a opus

Ambasadorii statelor UE au luat vineri decizia preliminară de a aproba un acord de liber schimb cu blocul sud-american Mercosur.

„Romania a votat în favoarea acordului Mercosur, după ce, alături de alte state europene, a solicitat și obținut garanții suplimentare, menite să protejeze piețele naționale”, a anunțat biroul purtătoarei de cuvânt a Guvernului.

Potrivit surselor Politico, Franța, Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria și-au exprimat opoziția, în timp ce Belgia s-a abținut. Toate celelalte state au votat pentru semnarea acordului, scrie Hotnews.

Citește și: Un nou scandal între PSD şi USR în interiorul guvernului. Anunţul ministrului Agriculturii, Florin Barbu: „Sunt alături de fermierii români şi nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur. Am cerut la Bruxelles garanţii suplimentare”

Opozanții, în frunte cu Franța, cel mai mare producător agricol al Uniunii Europene, au spus că acordul va crește importurile de produse alimentare ieftine, inclusiv carne de vită, carne de pasăre și zahăr, subminând producătorii agricoli interni.

Chiar și ministrul Agriculturii din România și-a exprimat opoziția față de semnarea acordului, spunând, chiar vineri, că a cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii români.

Citește și: Bani de la Guvern pentru fermierii români. Proiectele pot fi depuse din ianuarie 2026

Vineri, biroul purtătoarei de cuvânt a guvernului de la București a anunțat că România a obținut garanții suplimentare.

„Pentru produsele agricole – acordul are mecanisme de protecție/de salvgardare care operează ca o „frână de urgență” asupra importurilor de produse agricole din țările Mercosur. Acest mecanism de protecție se activează la o creștere fie și de numai 5% a prețurilor și volumelor de import a produselor agricole, la cererea unui singur stat membru sau a reprezentanților/asociațiilor din sectorul agricol”, a precizat purtătoarea de cuvânt a guvernului.

De asemenea, potrivit guvernului, „au fost întărite măsurile privind controalele sanitar-veterinare și fitosanitare în Europa și auditurile sanitar-veterinare și fitosanitare în țările terțe, inclusiv în țările Mercosur, pentru a asigura respectarea normelor europene”.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Cel mai horror moment al carierei! Fostul jucător de la FCSB care nici nu voia să audă de Gabi Mureșan. „Nu vreau să-l văd”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 9 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
ANM anunță furtuni puternice. Jumătate de țară intră sub cod galben, două județe sub cod portocaliu
Adevarul
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mare viteză într-o curbă
iamsport.ro
Consideră că FCSB ”a făcut o mare greșeală” cu fotbalistul pe care MM Stoica nu l-a mai vrut la echipă: ”Am discutat cu Inter și cu AC Milan pentru el”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?