Statul Islamic a revendicat atacul armat asupra unei biserici ortodoxe

Gruparea extremistă Statul Islamic (SI) a revendicat luni atacul armat care a avut loc duminică la o biserică ortodoxă din regiunea Daghestan, predominant musulmană, din sudul Rusiei.
Filip Stan
19 feb. 2018, 12:40
Statul Islamic a revendicat atacul armat asupra unei biserici ortodoxe

Un localnic în vârstă de 22 de ani a deschis focul cu o armă de vânătoare în timpul unei slujbe religioase la o biserică ortodoxă din oraşul Kizliar, omorând cinci femei şi rănind alte patru persoane. El a fost împuşcat mortal de poliţie.

Gruparea jihadistă l-a descris pe atacator ca fiind ”unul dintre soldaţii zeloşi ai islamului” care i-a vizat pe ”cruciaţi” la un ”templu creştin”, conform unei declaraţii postate pe o reţea de socializare.

După anunţul de revendicare, Kremlinul a anunţat că forţele de ordine ruse anchetează o posibilă legătură între autorul atacului şi ”organizaţii extremiste”, potrivit Agerpres.

„Lupta împotriva organizaţiilor extremiste în regiune continuă într-un mod ţintit şi consistent”, a declarat, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Daghestanul şi regiunea vecină Cecenia se luptă de decenii cu o insurgenţă islamistă care încearcă să creeze un emirat independent, potrivit Agerpres.

Mulţi dintre insurgenţi ar fi mers în Siria sau Irak pentru a lupta în rândurile Statului Islamic. În contextul în care gruparea extremistă este pe punctul de a fi îndepărtată din cele două ţări, autorităţile ruse sunt tot mai îngrijorate de întoarcerea acasă a acestor luptători.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat anul trecut că există circa 10.000 de persoane din fostele ţări sovietice care luptă pentru Statul Islamic în Siria.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT