Statul Islamic este în război cu talibanii

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) și talibanii și-ar fi declarat război, a afirmat Nabi Jan Mullahkil, șeful poliției din provincia Helmand (sudul Afganistanului) într-un interviu pentru Mashaal Radio, citat de agenția afgană de presă Khaama.com, citată de Agerpres. 
Filip Stan
21 apr. 2015, 10:24
Statul Islamic este în război cu talibanii

În interviu, el a spus că intrat în posesia unor documente, care menționează că cele două grupări și-au declarat război, după ce în trecut au avut diferende în conflicte minore.

Liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, ar fi declarat despre mollahul Omar, conducătorul talibanilor, că este ‘un lord al războiului analfabet’. Al-Baghdadi ar mai fi spus că acesta nu merită nicio credibilitate politică sau spirituală, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Irak: CREIERUL grupării STATUL ISLAMIC ar fi fost ucis. Era un colaborator apropiat al lui Saddam Hussein

Pe de altă parte, talibanii au primit ordin din partea căpeteniilor lor să nu lase Statul Islamic să-și înfigă steagul negru în Afganistan.

În acest context, șeful poliției din Helmand a sugerat că atunci când problema negocierilor de pace între guvern și talibani intră în discuție, apar noi grupuri, precum Statul Islamic, care încearcă să mențină starea de război în Afganistan.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, mulțumit după Universitatea Craiova – Getafe 1-1? Pavel Badea a dezvăluit ce a discutat cu patronul
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT