Statul Islamic se va răzbuna după atacul asupra două moschei din Noua Zeelandă

Gruparea extremistă Statul Islamic a ameninţat luni că se va răzbuna după atacul de vineri de la două moschei din Noua Zeelandă, soldat cu 50 de morţi, relatează DPA.
Iulian Tudor
19 mart. 2019, 09:23
Statul Islamic se va răzbuna după atacul asupra două moschei din Noua Zeelandă

„Scenele de crimă de la două moschei din Noua Zeelandă îi vor trezi pe jihadiştii în adormire şi îi vor motiva pe susţinătorii califatului să se răzbune”, a transmis un purtător de cuvânt al grupării teroriste într-o înregistrare audio de 44 de minute postată pe platforma media Nashir News, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt, identificat ca Abul Hassan al-Muhajir, a spus de asemenea despre victoria declarată de către SUA asupra militanţilor Statului Islamic în Siria că este „falsă şi lipsită de fundament” şi a promis răzbunare pentru cei care au fost asediaţi şi apoi evacuaţi din satul Baghuz, ultima porţiune de teritoriu controlată de grupare în estul Siriei, informează Agerpres.

Citeşte şi SRI face verificări în cazul autorului ATACULUI ARMAT din Noua Zeelandă. Suspectul a fost şi în România în 2018

„Credeţi că scenele cu evacuarea celor săraci care au părăsit asediul morţii la Baghuz vor afecta moralul armatei şi susţinătorilor califatului? Nu, dar aşteptaţi-vă la o mare de sânge”, a mai spus el.

Gruparea Statul Islamic a fost alungată din aproape întregul teritoriu pe care îl ocupase din 2014 în Siria şi Irak.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Sportivul cu cancer cerebral în fază terminală a ajuns în finala unei competiții importante: ”Mi-am atins obiectivul principal”
Capital.ro
Se pregătesc noi scumpiri la carburanți? Dumitru Chisăliță: „Percepția poate deveni mai puternică decât realitatea”
Playtech.ro
Locul de muncă oferă siguranță, dar nu și viitor. Ce îi sperie cel mai mult pe angajații români în 2026
Adevarul
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
wowbiz.ro
Monica Pop a suferit un AVC! Anunțul îngrijorător a fost făcut chiar de medicul oftalmolog: „M-am supărat foarte tare”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 9 ani și-a pierdut viața la Cluj, după ce mașina în care se afla a lovit un cap de pod. O altă minoră este în stare gravă
iamsport.ro
S-a dat undă verde pentru proiectul de 25.000.000 lei inițiat de Ion Țiriac
MediaFlux
Horoscopul weekendului 1-2 august 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România