Steaua a învins Ceahlăul Piatra Neamţ, în prima etapă a Ligii I

Steaua Bucureşti a învins pe Ceahlăul Piatra Neamţ cu scorul de 2-1 (2-1), sâmbătă seara, pe stadionul ''Steaua'', într-un meci din prima etapă a Ligii I de fotbal.
Filip Stan
20 iul. 2013, 20:29
Steaua a învins Ceahlăul Piatra Neamţ, în prima etapă a Ligii I

Pentru Steaua au marcat Adrian Popa (11) şi Daniel Georgievski (26), golul oaspeţilor fiind reuşit de Emil Jula (40), în faţa a circa 10.000 de spectatori. Ceahlăul a oferit o replică bună şi a pus probleme campioanei în multe momente.

Golul din care Steaua a deschis scorul a fost marcat de Popa din poziţie de ofsaid. Echipa din Ghencea a cerut penalty în minutul 36, când centrarea lui Iasmin Latovlevici a lovit mâna lui Garcia. O fază controversată a fost şi în careul Stelei, în minutul 86, când Latovlevici a avut o intervenţie periculoasă la Doru Popadiuc, însă arbitrul nu a acordat nimic.

Vlad Chiricheş s-a accidentat la încălzire şi a fost schimbat în ultimul moment cu Florin Gardoş în garnitura de start a Stelei. Atacanţii Federico Piovaccari şi Leandro Tatu nu au fost nici măcar rezerve.

Vasile Miriuţă a debutat oficial în acest meci ca antrenor al Ceahlăului.

Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Teodor Crăciunescu (Râmnicu Vâlcea)

Observatori: Constantin Miclea (Buşteni) – CCA, Ionuţ Calancia (Bucureşti) – LPF

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România