Steaua a realizat primul transfer. Surpriză mare

Gigi Becali a confirmat transferul lui Momcilovic la Steaua. Finanţatorul Stelei a precizat că a plătit 250.000 de euro pentru transferul fundaşului, iar jucătorul va primi 100.000 de euro la semnătură în condiţiile în care a intrat în ultimele şase luni de contract cu Pandurii.
Alina Costache
12 ian. 2016, 11:21
Steaua a realizat primul transfer. Surpriză mare

Steaua şi-a asigurat postul de fundaş stânga după plecarea lui Guilherme. Pîrvulescu a revenit la club după ce fusese împrumutat, iar acum Momcilovic a ajuns la un acord cu clubul patronat de Gigi Becali.

Fundaşul stânga în vârstă de 28 de ani merge în această dimineaţă pentru a semna contractul cu Steaua, Pandurii urmând a primi 200.000 de euro în schimbul jucătorului. Steaua şi Pandurii s-au înţeles în privinţa mutării în cursul nopţii.

„Ne-am înţeles cu Pandurii pentru Momcilovic, ne costă 250.000 de euro şi-i dau băiatului 100.000 de euro la semnătură. Salariul lui va fi de 9-10.000 de euro de lună, nu mai ştiu exact”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro.

Steaua nu renunţă la varianta „Marica”. Atacantul este în continuare dorit de Gigi Becali, care continuă negocierile cu fotbalistul.

Transferurile fotbaliştilor de la Astra au căzut, în timp ce mutările preconizate dinspre CS U Craiova sunt în stand-by, dar campioana continuă să viseze la aducerea unui jucător de clasă. După ce l-a rezolvat pe Momcilovic, Becali a dezvăluit că se află în continuare în tratative cu Ciprian Marica.

Atacantul este de la finalul săptămânii trecute la Madrid, unde părea că va ajunge la o înţelegere cu fostul său club, Getafe, însă patronul roş-albaştrilor susţine că această mutare a picat. În aceste condiţii, el speră să îl convingă pe vârf să accepte oferta Stelei şi să meargă în cantonamentul din Turcia, acolo unde Reghecampf şi Neubert îi „muncesc” pe Adi Popa&Co.

„E posibil ca Marica sa vină la noi! O să vedeţi! Nu vrea să spun mai multe, e dorinţa lui să nu mai vorbesc cu presa pe acest subiect. S-a terminat cu Getafe, 100%! L-am dorit pe Marica, dar dacă a ieşit cum a ieşit. Trebuie să facă el un efort mare de prietenie pentru a veni. Eu făceam un efort mare cu gândul la Liga Campionilor, dacă intrăm în Ligă, el lua o primă de 700.000 de euro”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro

Din informaţiile Digi Sport, Marica voia ca Steaua să îi egaleze oferta pe care Getafe i-o pregătea, de 400.000 de euro, lucru considerat inacceptabil de Gigi. Totuşi, acesta i-a explicat fotbalistului că, dacă echipa va avea rezultate şi se va califica în sezonul viitor al Champions League, va primi din bonusuri şi prime o sumă mult mai mare decât cea cerută.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Aceeași ciorbă reîncălzită”: Horia Ivanovici, discurs dur după debutul lui Hagi la națională
Capital.ro
Deficitul României a scăzut cu aproape 27 de miliarde de lei. Cum arată execuția bugetară după primele opt luni din 2026
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Dan Șucu a refuzat transferul lui Alex Dobre la un club de top din Marea Britanie
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte