Steaua, DECIMATĂ înaintea returului cu Stromgodset

Patru jucători ai echipei Steaua, campioana României la fotbal, se confruntă în continuare cu probleme medicale înaintea returului cu Stromsgodset, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, Radu Paligora, medicul formaţiei din Ghencea.
Filip Stan
22 iul. 2014, 11:41
Steaua, DECIMATĂ înaintea returului cu Stromgodset

Florin Gardoş a avut o leziune la muşchiul biceps femural, suferită la meciul cu Petrolul, în penultima etapă.

„Greşeala staff-ului medical a fost că nu a controlat refacerea pe perioada vacanţei şi trebuia să lucrăm cu el ca să fie cât mai aproape de recuperare. Când s-a întors din vacanţă i-am făcut o reevaluare şi, din păcate, leziunea se complicase cu o cicatrice. Am început lucrul cu el, dar complicaţiile continuă şi acum”, a explicat Paligora.

Gardoş nu are nevoie de operaţie, dar trebuie refăcut sută la sută, iar orice reintrare precoce poate duce la o complicaţie şi luni de indisponibilitate. Medicul a precizat că după rezolvarea problemei medicale, Gardoş va avea un program de recuperare a antrenamentelor. Internaţionalul este controlat săptămânal şi cât de curând urmează să înceapă antrenamentele cu echipa.

Radu Paligora a subliniat că antrenorul Costel Gâlcă nu a pus presiune pe revenirea jucătorilor accidentaţi.

„Un caz similar este cel al lui Varela, care suferă de o pubalgie cronică. S-a pus chiar problema unei intervenţii chirurgicale în perioada de pauză. Starea lui s-a îmbunătăţit momentan, dar el a pierdut o mare parte din cantonament”, a mai spus Paligora.

Adrian Popa a suferit o disjuncţie claviculară, el fiind un caz mai special, pentru că de obicei este nevoie de un minim de două săptămâni de aparat ghipsat şi abia după patru săptămâni să reînceapă pregătirea.

„Cu acceptul jucătorului am început un tratament nonconformist, graţie căruia am câştigat participarea sa la antrenamente, cu un disconfort cauzat de durere. Încă resimte dureri, dar e mai aproape de forma pe care o dorim”, a indicat Paligora.

Lukasz Szukala suferă de o pubalgie cronică.

„Nu a avut vacanţă, a pierdut şi o săptămână de cantonament în Italia, a trecut peste disconfortul creat şi face faţă la antrenamente”, a spus medicul Stelei.

„Varela şi Szukala au un regim mai special, dar gestionăm situaţia, au depăşit problemele şi pot juca”, a completat Paligora.

Costel Gâlcă, şi-a spus şi el părerea despre situaţia moştenită: „Am fost îngrijorat de situaţia medicală a unor jucători, dar nu am pus presiune pe revenirea lor. Ei au demonstrat că pot să treacă şi peste aceste probleme medicale”.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT