Steaua este a lui Gigi Becali. Lovitură TERIBILĂ pentru ARMATĂ

16 12. 2016, 14:23

Dan Dumitrescu susţine că clubul de fotbal finanțat de Gigi Becali este continuatorul de drept al vechii secții de fotbal desprinse de la CSA.

GIGI BECALI vs. ARMATĂ. Ce a decis Curtea de Apel în dosarul legat de numele STEAUA

„Eu am fost la CSA și cunosc ce e acolo. Cu tot regretul, nu se poate face o construcție serioasă. Nu are cum, nici din punctul de vedere al finanțării și nici din punctul de vedere al performanței. Nici sporturile care, în general, pot fi susținute prin finanțări mai modeste, nu au rezistat. Au trebuit făcute fel și fel de intervenții. Uite-te la baschet, uite-te la handbal, la volei și la toate celelalte, de când a plecat Oțelea, încet-încet sportivii au plecat de la Steaua la rivala istorică Dinamo. În mod normal, nu vor putea exista două echipe de fotbal cu aceeași denumire, iar Steaua lui Gigi Becali este continuatoarea de drept a secției de fotbal desprinse de la Clubul Sportiv al Armatei”, a declarat Dan Dumitrescu pentru Ring.

MApN revine în FOTBAL. Cum se va chema noua echipă a ARMATEI

„Eu știu că atunci când a fost separată secția de fotbal de la Steaua de clubul mamă toată lumea fost de acord pentru că Steaua, trecând la profesioniști, nu poate funcționa decât dacă se organizează ca societate comercială. Mai pe înțeles, club privat. Chestia asta era impusă de regulamentele FIFA și UEFA care nu îngăduie formații departamentale. Deci FIFA și UEFA refuză amatorismul. Iar FRF este afiliată la cele două foruri internaționale și este nevoită să se supună acestor reguli. Deci FRF nu poate accepta o echipă departamentală nici măcar în prima ligă! Și atunci, dacă nu poți merge decât până la liga a doua, adică nu poți atinge niciodată vârful, care este motivația creării acestei noi secții?! Atunci, mă pot gândi că acest conflict cu Gigi Becali nu ducea nicăieri și, probabil că, făcând această echipă de fotbal, șefii de la Armată se gândesc că echipa poate funcționa ca o amenințare la adresa actualului club de fotbal Steaua, iar Gigi Becali va deveni mai îngăduitor. Adică, pe modelul, hai să vă dau niște bani, pentru că Gigi Becali a dat foarte mulți bani clubului Steaua într-o anumită perioadă de timp”, a mai spus Dan Dumitrescu.