Steaua în pericol. UEFA a deschis procedura disciplinară împotriva campioanei României

Ca urmare a condamnării lui Gigi Becali în Dosarul Valiza, UEFA a deschis procedura disciplinară împotriva Stelei, care riscă excluderea din cupele europene.
Daniel Spătaru
10 iun. 2013, 14:51
Steaua în pericol. UEFA a deschis procedura disciplinară împotriva campioanei României

UEFA a anunţat luni că a deschis procedura disciplinară împotriva Stelei, urmând ca după examinarea cazului să se pronunţe asupra participării sau nu a echipei noastre în ediţia 2013/2014 a Ligii Campionilor.

Condamnarea lui Gigi Becali în dosarul Valiza este motivul pentru care forul european ia în calcul excluderea grupării roş-albastre din viitorul sezon al cupelor europene, situaţia urmând să fie discutată în Comisia de Control şi Disciplină a UEFA, pe 21 iunie, la Casa Fotbalului European, de la Nyon, când vor fi audiaţi oficialii Stelei.

Într-un comunicat dat publicităţii luni se arată că audierile vor fi închise pentru reprezentanţii presei, iar deciziile UEFA vor fi comunicate începând cu data de 24 iunie.

De asemenea, UEFA mai ia în calcul excluderea din cupele europene a echipelor turce Beşiktaş Istanbul şi Fenerbahce Istanbul, ele fiind suspectate de aranjarea unor partide.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Analiza tragerii la sorți din Cupa României. Cum putem avea FCSB – Craiova/Dinamo în sferturi. Se prefigurează un alt derby și în semifinale
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claudia-Mariana David, o cunoscută și apreciată avocată din Hunedoara, s-a stins din viață subit, la 49 de ani
iamsport.ro
Cercetat pentru ucidere din culpă, Kader Keita a părăsit România și a fost prezentat oficial la noua echipă!
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. Anunțul momentului pentru 5 milioane de români
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat