Ştefan Bănică Jr., prima reacţie la zvonul că averea îi va fi verificată de ANAF

Ştefan Bănică Jr. nu este doar un artist de succes, ci şi un tată desăvârşit, care îşi doreşte să petreacă cât mai mult timp în compania copiilor săi. Întors recent din vacanţă, artistul a oferit în premieră şi informaţii despre controalele celor de la FISC.
Alina Costache
26 aug. 2015, 08:20
Ştefan Bănică Jr., prima reacţie la zvonul că averea îi va fi verificată de ANAF

Între proiecte, teatru, concerte şi filmări, Ştefan Bănică Jr. îşi face timp şi pentru copii săi.Ştefan Bănică Jr. a oferit în exclusivitate pentru Observator un interviu în care a recunoscut că deşi are un program foarte încărcat îşi dedică tot timpul liber copiilor. Şi asta pentru că ştie cum e să fii copil de artist. Actorul, cântăreţul şi juratul „X Factor” a dat şi un răspuns foarte ferm, atunci când a fost întrebat despre controalele pe care i le-ar pregăiti FISC-ul.

„Vacanţă am avut. Am fost cu familia şi asta e cel mai important. Cu copii mei, cu Lavinia şi ne-am încărcat bateriile. Am fost la mare, ne-am bronzat, ne-am bălăcit, Doresc în fiecare zi să fiu un tată bun şi să fiu pe cât pot alături de copii mei”, a spus el

#”Nu am să comentez nimic acum. O să vedeţi la timpul potrivit”, a declarat Ştefan Bănică Jr după ce a fost întrebat despre prezenţa sa pe lista ANAF cu privire la controlul marilor averi din România..

Andreea Marin şi Ştefan Bănică Jr. se numără printre cei 7.879 de contribuabili pentru care Fiscul a propus verificarea fiscală amănunţită, în cadrul „Programului de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal”, care presupune verificarea la sânge a românilor care afişează averi semnificative, dar care nu sunt justificate de veniturile declarate. Dacă aceştia dovedesc că veniturile în baza cărora s-au făcut anumite cheltuieli cum ar fi achiziţii de imobile, autoturisme, etc, au fost declarate la Fisc, se emite o decizie de încetare a procedurii de verificare.

În caz contrar, ANAF emite o decizie de impunere: pentru orice venituri constate de organele fiscale, a căror sursă nu a fost identificată, se impune cota de impozit de 16%, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile. Dacă cei doi contribuabili vizaţi de verificarea fiscală nu depun declaraţia de patrimoniu şi venituri în termen de 60 de zile de la primirea avizului de la Fisc, ei riscă amenzi de până la 50.000 de lei.
 

Citeşte şi  Reacţia Andreei Marin după ce a aflat că ANAF îi va controla averea

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Noi emoții pentru Gică Hagi înainte de meciul cu Suedia? Ce s-a întâmplat cu un jucător în startul antrenamentului. Foto + Video
Capital.ro
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Apar noi scenarii pentru seniori
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte