Stelian Ion vrea să candideze pentru Primăria Constanţa

Deputatul USR Stelian Ion a anunţat luni că vrea să candideze pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa. El spune că este hotărât să "smulgă" oraşul din "ghearele hidrei pesediste care a sufocat şi a ţinut în loc oraşul zeci de ani".
Ionela Marcu
30 sept. 2019, 08:48
Stelian Ion vrea să candideze pentru Primăria Constanţa

„M-am înscris în campania internă a USR Constanţa pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de primar. Sunt mai hotărât ca oricând să smulg Constanţa din ghearele hidrei pesediste care a sufocat şi a ţinut în loc oraşul acesta zeci de ani de-a rândul. Avem şansa istorică de a salva acest oraş şi de a-i reda strălucirea”, a anunţat Stelian Ion pe Facebook.

„De ce Constanţa? Pentru că este oraşul în care m-am născut, am crescut, am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat familia. Constanţa este casa mea. Acest oraş mi-a oferit cele mai frumoase clipe, de el mă leagă cele mai frumoase amintiri. Din păcate, dintr-un oraş înfloritor, Constanţa a ajuns o ruină, iar imaginea Cazinoului a devenit simbolul hoţiei şi al incompetenţei cu care PSD-ul a administrat acest oraş atâta amar de vreme. De ce primar? Nu este o funcţie la care am visat, la fel cum nu a fost nici funcţia de deputat, dar este singura şansă de a salva acest oraş. Am intrat în USR în 2016, în momentul în care am conştientizat că procesele pe care le-am câştigat împotriva abuzurilor primăriei, protestele pe care le-am organizat pentru salvarea ultimelor spaţii verzi din oraş, demersurile civice pe care le-am făcut alături de colegii din Asociaţia Verde Urban nu erau de ajuns. Abuzurile acestea au continuat şi continuă şi acum, iar singura cale eficientă de a le curma este cea politică, prin preluarea administrării acestui oraş”, a mai precizat parlamentarul USR.

Stelian Ion crede că este singurul candidat care poate învinge „PSD-ul creat de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu”.

„Am evaluat atent şansele unei astfel de candidaturi şi cred că sunt singurul care pot învinge PSD-ul creat de Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, preluat apoi de Făgădău şi Felix Stroe. Ei ştiu lucrul ăsta şi se tem”, a afirmat Stelian Ion, adăugând că un candidat unic din partea opoziţiei, la Constanţa, ar spulbera „gaşca” pesedistă, chemându-i totodată alături de el pe toţi cei care doresc binele Constanţei.

Deputatul USR a subliniat că a activat în Parlament, alături de colegii săi de partid, pentru reformarea Justiţiei.

„Am dus timp de trei ani de zile o luptă crâncenă în Parlament cu Nicolicea şi Iordache. Nu i-am slăbit o clipă, nu i-am lăsat să-şi facă de cap. Din 2020 vor fi îndreptate legile justiţiei, se va trece la o etapă de reconstrucţie din temelie a societăţii noastre. Am lucrat împreună cu colegii jurişti din USR la programul de reformă constituţională şi la capitolul ‘justiţie’ din viitorul program de guvernare. Rămân în continuare în această echipă de care mă simt atât de ataşat. Voi veni cu idei de eficientizare a justiţiei, dar, în plus, îmi asum încă o luptă, aceea pentru Constanţa”, a spus Ion.

Conform acestuia, cu o altă administraţie, Constanţa va deveni un oraş european, modern.

„Întotdeauna am răzbit acolo unde a fost mai greu şi le-am demonstrat tuturor celor care îmi spuneau că nu se poate, că se înşală. Vom face din Constanţa, orăşel prăduit şi prăfuit de provincie, un oraş european, modern, strălucitor, în care să îţi placă să trăieşti, un oraş fermecător, verde, viu”, a mai afirmat deputatul USR Stelian Ion.

Totodată, şi USR Constanţa a anunţat, luni, că în competiţia internă a partidului pentru desemnarea candidatului la funcţia de primar s-a înscris deputatul Stelian Ion, „vârful de lance în lupta împotriva asaltului coaliţiei toxice PSD-ALDE asupra justiţiei”, iar pentru Consiliul Local Constanţa, USR are 35 de candidaţi. După validarea candidaturilor, aceştia vor participa la o serie de dezbateri, ce vor avea loc zilnic în perioada 30 septembrie – 4 octombrie. 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Gestul revoltător făcut de Messi în prelungirile finalei CM! S-a dus direct la arbitru și o lume întreagă l-a văzut
Capital.ro
Cum se împart legal cheltuielile de întreținere? Greșeala care poate costa scump asociațiile de proprietari
Playtech.ro
Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
Adevarul
Cele două Românii din 2026. Suma ireală cu care trăiește o familie cu copil, în timp ce un singur om cheltuie 55.000 lei lunar. „Cum e posibil?”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ofertă de 8 milioane de euro pentru CFR Cluj! Cine vrea să cumpere clubul. Reacția conducerii
MediaFlux
Ce e interzis să faci pe 20 iulie! Sărbătoare mare în calendarul ortodox
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România