STUDIU: Cum se feresc elefanţii de CANCER

Oamenii de știință cred că au rezolvat misterul imunității elefanților împotriva cancerului, boală pe care aceste animale o dezvoltă rareori în comparație cu omul, în ciuda faptului ca organismul lor are mult mai multe celule, potrivit unui studiu publicat în revista Journal of the American Medical Association (JAMA), informează agenția France Presse.
Iulian Tudor
12 oct. 2015, 19:55
STUDIU: Cum se feresc elefanţii de CANCER

Pentru a explica această capacitate a pachidermului de a înșela boala, cercetătorii au analizat genomul elefantului african și au descoperit cel puțin 40 de copii ale genelor care produc o proteină numită p53, cunoscută pentru proprietățile sale puternic anticancerigene. Spre comparație, genomului uman are doar două copii ale acestor gene, au precizat cercetătorii în studiul lor, scrie evz.ro

Oamenii de știință de la Institutul Huntsman de cercetare a cancerului din cadrul Universității din Utah și de la Ringling Bros. Center for Elephant Conservation au testat această rezistență la cancer prin extragerea de celule albe din sângele elefantului pe care le-au supus substanțelor care deteriorează ADN-ul și de multe ori declanșează cancerul.

Aceste celule deteriorate ale sistemului imunitar răspund prin „sinucidere” sub acțiunea proteinei p53. „Dacă distrugem celulele al căror ADN este deteriorat, le împiedicăm să devină canceroase, ceea ce este mult mai eficient decât prevenirea cancerului prin încercarea de a opri replicarea celulelor mutante incapabile să se auto-repare”, a spus dr.Joshua Schiffman, medic oncolog pediatru la Institutul Huntsman, unul dintre principalii autori ai studiului.

El a relevat că persoanele care suferă de sindromul ereditar Li-Fraumeni se găsesc într-o situație opusă celei a elefanților, deoarece acestea au doar o singură copie activă a genei care codifică proteina p53 și, prin urmare, un risc de peste 90% de a dezvolta cancer în timpul vieții lor. Cercetătorii au comparat reacțiile anti-canceroase ale celulelor imunitare ale elefanților cu cele ale oamenilor, între care unii suferind de sindromul Li-Fraumeni.

Ei au descoperit că celulele iradiate ale elefanților se auto-distrug de două ori mai mult (14,6%) decât cele ale oamenilor sănătoși (7,2%) și de peste cinci ori mai mult decât cele ale persoanelor cu sindromul Li-Fraumeni (2,7%).

Citeşte şi Semnele cancerului de ficat. Simptomele care te trimit la medic

Aceste rezultate susțin ideea că, cu cât organismul produce mai multe proteine p53, cu atât este mai mare protecția împotriva cancerului, au spus cercetătorii care cred că au dezlegat misterul elefanților. Având de o sută de ori mai multe celule în corpul lor decât oamenii și, prin urmare, în principiu, de o sută de ori mai multe șanse să dezvolte cancer, a fost greu de înțeles pentru oamenii de știință incidența scăzută a bolii la elefanți, care trăiesc între 50 și 70 de ani.

Potrivit unei baze de date extinse, rata mortalității de cancer în rândul elefanților este mai mică de 5% comparativ cu o estimare între 11% și 25% pentru oameni. „Natura a găsit deja modalități de a preveni cancerul și este responsabilitatea noastră să aflăm modul în care diferite animale se confruntă cu această problemă și să putem adapta aceste mecanisme de prevenire a cancerului la oameni”, a spus dr. Schiffman, citat de AFP. Alte specii de animale sunt aparent preimune la cancer, cum ar fi „șobolanul cârtiță golaș”, care trăiește de zece ori mai mult decât verii săi șobolani și șoareci comuni și nu dezvoltă niciodată tumori canceroase. Același lucru este valabil și pentru balenele de Groenlanda, care pot trăi două secole.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Schimbare la TV! După Antena 1, încă un post din România va transmite meciurile de la Campionatul Mondial
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Rezolvare subiecte matematică Evaluarea Națională 2026. Cerința care i-ar putea departaja pe elevii foarte bine pregătiți
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de doar 2 ani a fost sfâșiat de câine, în București! Ce se întâmplă cu micuțul în aceste momente
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?