STUDIU: Jumătate dintre copiii aflaţi în plasament au cel puţin un frate sau o soră în aceeaşi situaţie

Aproape jumătate dintre copiii pentru care se dispune măsura plasamentului mai au cel puțin un frate sau o soră în aceeași situație, iar o treime dintre acești copii trăiesc în sistemul de protecție specială separat de frații lor, arată un studiu de specialitate prezentat, joi, de Asociația SOS Satele Copiilor România, alături de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).
Alina Costache
24 nov. 2016, 15:39
STUDIU: Jumătate dintre copiii aflaţi în plasament au cel puţin un frate sau o soră în aceeaşi situaţie

Potrivit prevederilor legislației naționale din domeniul protecției drepturilor copilului, la stabilirea unei măsuri de protecție specială trebuie avute în vedere cu prioritate atât „plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă’, cât și „menținerea fraților împreună’.

Rezultatele studiului de specialitate, prezentat într-o conferință de presă, relevă faptul că aproape jumătate dintre copiii pentru care se dispune măsura plasamentului mai au cel puțin un frate sau o soră în aceeași situație. Totodată, o treime din acești copii trăiesc în sistemul de protecție specială separat de frații lor.

Cercetarea va reprezenta un instrument util în elaborarea unui cadru instituțional unitar care să vină atât în sprijinul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, cât și al organizațiilor neguvernamentale care oferă servicii de protecție specială în case de tip familial, astfel încât să fie asigurată efectiv punerea în practică a principiului menținerii fraților împreună, susțin realizatorii.

Studiul privind situația fraților aflați în sistemul de protecție specială din România a fost realizat de Asociația Sociometrics — Grupul de Analiză Socială și Economică, în cadrul proiectului „Lobby and Advocacy Activities for Developing a National Supportive Legislative Frame for NGOs Providing Family Care Services’, implementat de Asociația SOS Satele Copiilor România, cu sprijinul organizației internaționale SOS Children’s Villages.

În cadrul cercetării au fost analizate date calitative și cantitative generate în șapte județe — Bacău, Constanța, Ialomița, Mehedinți, Arad, Cluj și Sibiu, la care se adaugă sectorul 4 din București. Cercetarea cantitativă a inclus utilizarea datelor generate prin programul CMTIS (Child Monitoring and Tracking Informational System), administrat de ANPDCA.

Datele care au stat la baza analizei din studiu au inclus, în final, 7.074 de copii pentru care a fost instituită o măsură de protecție specială, dintr-un total de 9.077 de copii aflați în sistemul de protecție specială, în șapte județe și sectorul 4 al Capitalei, la sfârșitul anului 2014.

SOS Satele Copiilor România este o organizație neguvernamentală care are ca scop asistarea și sprijinul acordat copiilor separați de familie sau aflați în risc de separare. De 20 de ani, prin trei programe naționale desfășurate în București, Cisnădie (Sibiu) și Hemeiuș (Bacău), angajații și voluntarii asociației oferă îngrijire alternativă de calitate pentru acești copii, prin servicii cu componentă de creștere și îngrijire de tip familial în comunități de tineri.

Asociația Sociometrics — Grupul de Analiză Socială și Economică sprijină sectorul nonprofit în implementarea și creșterea impactului proiectelor de dezvoltare prin cercetări și analize sociale și economice.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție este autoritatea centrală română în domeniul protecției și promovării drepturilor copiilor, care asigură urmărirea și controlul modului de aplicare și respectare a drepturilor acestora, la nivel național, precum și coordonarea activităților desfășurate de persoane juridice de drept public sau privat în acest domeniu.

Citeşte şi Născuţi în aceeaşi familie, crescuţi separat. Drama din vieţile copiilor luaţi în plasament

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Legenda Stelei, premoniție după ce Laurențiu Reghecampf a revenit la FCSB: „Nu poate!”
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Guvernul Mureșan a picat la vot în Parlament! Reacția premierului desemnat: „Au votat pentru prelungirea crizei”
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte