Studiu: productivitatea la locul de muncă scade pe timp de caniculă

Un procent important dintre români susțin că productivitatea la locul de muncă scade în zilele cu temperaturi ridicate. Ba mai mult, și nivelul de nervozitate crește în astfel de perioade.
Filip Stan
10 iul. 2024, 17:19
Studiu: productivitatea la locul de muncă scade pe timp de caniculă
Studiu: productivitatea la locul de muncă scade pe timp de caniculă

Românilor nu le mai vine să muncească atunci când afară este foarte cald iar acest lucru este demonstrat de un studiu care arată că peste 76% dintre români susţin că productivitatea la locul de muncă scade în zilele cu temperaturi ridicate. De asemenea, 71% se simt mai irascibili în astfel de perioade.

Citește și: Canicula face ravagii! 5.500 de oameni au avut nevoie de ajutorul medicilor de pe ambulanțe în Capitală, în doar câteva zile

Productivitatea la locul de muncă scade pe timp de caniculă

Când afară este prea cald, nu ne mai vine să facem nimic. Acest lucru se simte și la locul de muncă, unde productivitatea scade simțitor, după cum reconosc chiar angajații români.

„Jumătate dintre români (51%) afirmă că productivitatea lor la locul de muncă scade constant în zilele caniculare, în timp ce 25% observă această tendinţă ocazional, iar 24% niciodată. În funcţie de gen, se observă că bărbaţilor (27%) nu le este afectată sfera profesională niciodată de canicula în mai mare măsură decât femeilor (22%), această diferenţă evidenţiind o mai mare adaptabilitate în situaţii de stres termic în cazul bărbaţilor”, arată studiul citat care şi-a propus să afle mai multe detalii despre impactul caniculei asupra vieţii cotidiene a românilor, explică studiul conceput de Reveal Marketing Research.

Mai mult de o treime dintre români (37%) consideră că le este moderat dificil să se concentreze la sarcinile zilnice la locul de muncă, în timp ce 33% găsesc acest aspect uşor dificil. În același timp, 73% dintre respondenţi au observat că au nevoie de mai multe pauze în timpul programului de lucru în zilele caniculare, această tendinţă fiind pronunţată în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani (82%).

În ceea ce priveşte condiţiile de muncă, 45% dintre români menţionează că angajatorii lor au implementat măsuri speciale pentru a gestiona canicula la locul de muncă, în timp ce 35% indică faptul că angajatorii lor nu au luat astfel de măsuri. Referitor la măsurile specifice pe care românii şi le-ar dori implementate la locul de muncă pentru a îmbunătăţi confortul în perioadele de caniculă, în topul preferinţelor se află asigurarea apei pentru angajaţi (57%), îmbunătăţirea ventilaţiei sau a aerului condiţionat (52%), posibilitatea de a lucra de acasă (49%), flexibilitate în programul de lucru (38%) şi posibilitatea de a avea mai multe pauze (36%).

În plus, 45% dintre români afirmă că zilele caniculare le afectează într-un mod moderat activităţile de timp liber, cum ar fi activităţile casnice şi exerciţiile fizice, în timp ce 23% consideră că le afectează foarte mult activităţile din sfera personală. Datele studiului evidenţiază şi impactul semnificativ pe care temperaturile ridicate îl are asupra stării emoţionale şi bunăstării mentale a românilor. Astfel, 48% dintre români declară că se simt constant mai irascibili sau nervoşi în zilele caniculare, în timp ce 23% observă această schimbare de stare ocazional.

De asemenea, 46% dintre români resimt ocazional oboseală sau epuizare în zilele foarte călduroase, iar 29% experimentează aceste stări foarte des. Femeile (41% comparativ cu 16% dintre bărbaţi) şi tinerii între 25-34 de ani (42%) sunt mai predispuşi să se simtă obosiţi sau epuizaţi foarte des, această diferenţă semnificativă putând fi atribuită factorilor biologici şi stilurilor de viaţă mai active, care pot face ca aceste segmente ale populaţiei să fie mai sensibile la efectele stresului termic.

Conform rezultatelor studiului realizat de Reveal Marketing Research, 7 din 10 români adoptă măsuri preventive împotriva perioadei caniculei pe care ţara noastră o traversează. 55% dintre români au experimentat simptome de insolaţie (dureri de cap, greaţă, ameţeli) în timpul caniculei, femeile fiind afectate într-o măsură mai mare (60%) comparativ cu bărbaţii (50%). De asemenea, 16% dintre respondenţi au declarat că au necesitat asistenţă medicală de-a lungul timpului din această cauză.

Pentru a evita efectele negative ale temperaturilor ridicate, 71% dintre români aleg să rămână în interior în orele de vârf, 67% poartă haine lejere şi deschise la culoare, 62% consumă multe lichide, în timp ce doar 31% dintre aceştia folosesc protecţie solară. În ceea ce priveşte alte modalităţi de a face faţă zilelor caniculare, datele studiului arată că 58% dintre români utilizează constant ventilatoare sau aparate de aer condiţionat pentru a se răcori, această practică fiind mai des întâlnită în mediul urban (68%) decât în mediul rural (42%).

În plus, 8 din 10 români preferă să stea la umbră atunci când sunt afară în zilele toride, demonstrând astfel o conştientizare crescută a importanţei protecţiei împotriva expunerii directe la soare. În ceea ce priveşte hidratarea, majoritatea românilor o menţin la un nivel constant în perioadele caniculare, bând apă la fiecare oră (43%) sau la un interval de 2-3 ore (31%)

„Îndreptându-ne atenţia către obiceiurile alimentare în perioadele caniculare, observăm că 68% dintre români declară că evită alimentele grele în aceste condiţii de disconfort termic, femeile manifestă o precauţie mai mare în acest sens (70% comparativ cu 65% în cazul bărbaţilor)”, mai arată studiul citat.

Referitor la preferinţele alimentare în perioadele caniculare, românii optează în principal pentru fructe şi legume (82%), mâncare gătită (41%) şi produse lactate (40%). La o privire mai atentă, observăm că persoanele mature peste 55 de ani se diferenţiază prin consumul mai frecvent de mâncare gătită (46%).

În ceea ce priveşte băuturile, cele mai populare sunt apa (86%), limonada (45%), sucurile naturale (30%) şi băuturile carbogazoase (29%). Analizând frecvenţa consumului de apă de către români, cei mai mulţi beau apă la fiecare oră (47%), în timp ce 31% la un interval de 2-3 ore, iar 21% doar când simt că le este sete.

Studiul s-a desfăşurat online în perioada 24 – 28 iunie 2024 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban şi mediul rural. Mărimea eşantionului a fost de 1.005 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.

Citește și: Salariu de 100 € pe zi, pentru un loc de muncă ce nu necesită studii superioare

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Florinel Coman, tot mai aproape de FCSB! Mutarea care îi anunță plecarea din Qatar
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
Ce pensie poate primi un român care a muncit 45 de ani fără întrerupere. Bonusul pentru cariera lungă
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România