Studiu: România, cel mai afectat stat european de vânzarea pământului către străini

România este pe lista statelor europene cele mai afectate de fenomenul acaparării terenurilor arabile, arată un studiu realizat de Transnational Institute, care va ajunge pe masa Comisiei Europene. Efectele sunt deja vizibile inclusiv asupra securităţii alimentare.
Filip Stan
05 dec. 2016, 07:19
Studiu: România, cel mai afectat stat european de vânzarea pământului către străini

România, alături de Polonia, Ungaria şi Bulgaria, a devenit punctul fiebinte al Europei din punct de vedere al fenomenului de acaparare a terenurilor arabile, cele mai extinse exploataţii de teren arabil ajungând pe mâna unei categorii active de investitori din care fac parte bănci, fonduri de pensii şi investiţii, cu ajutorul unei noi clase de brokeri, intermediari şi speculatori,  arată cel mai recent raport al Transnational Institute (TI), un reputat institut de cercetare şi advocacy cu activităţi la nivel internaţional care lucrează pentru Comisia Europeană.

Potrivit studiului „Land Grabbing and land concentration in Europe”, în ultimii ani România a devenit o destinaţie atractivă pentru investitori, astfel că numărul tranzacţiilor cu teren arabil a crescut de peste trei ori numai în perioada 2005-2009. S-a ajuns astfel ca, potrivit estimărilor TI, 10% din terenul agricol al ţării să fie în proprietatea unr cetăţeni din afara UE, iar alte 20-30% să fie controlaţi de investitori din spaţiul comunitar, scrie Economica.net.

Suprafaţa agricolă a României utilizată în exploataţiile agricole este de circa 13,3 milioane de hectare din care circa 8,3 milioane de ha reprezintă teren arabil.

„Distribuţia fenomenului de acaparare a terenurilor pe teritorul UE este inegală, cu zone şi ţări mai afectate decât altele. Semnalele preliminare indică faptul că fenomenul de acaparare a terenurilor este concentrat în Europa de Est, cu Polonia, Ungaria, Bulgara şi România ca puncte fierbinţi. (…) Acest proces merge mână în mână cu apariția unei noi clase formată din bănci, investiții și fonduri de pensii, precum și alți actori financiari care controlează o pondere tot mai mare a terenurilor agricole europene. Nu numai că acești investitori neobişnuiţi pe piaţa agricolă ridică întrebări referitoare la definiţia fermierilor activi, dar au dat naştere şi unei noi clase de brokeri, intermediari, speculatori și escroci care mediază interesele corporatiste și de stat pe piaţa terenului arabil şi care beneficiază în mod direct de aceste tranzacţii”, se arată în raport.

Citeşte mai mult pe ECONOMICA.net

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
De ce sunt acoperite paharele cu apă la ședințele CSAT. Explicația de tip ”intelligence” din spatele unui detaliu aparent banal
Capital.ro
Șoferii care trebuie să achite obligatoriu taxă în București. Ciprian Ciucu avertizează: Cine nu o plăteşte va fi sancţionat
Playtech.ro
Ce taxe plătesc românii care au două locuințe. Cât ajunge impozitul la stat
Adevarul
Românii își schimbă planurile de vacanță după tensiunile din Orientul Mijlociu. Destinațiile care câștigă turiști
wowbiz.ro
Camelia Mitoșeru a vorbit deschis despre propria moarte. Cum vrea mama lui Mihai Mitoșeru să arate ziua înmormântării: „Flori albe și toată lumea îmbrăcată în alb”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iulian „Mugurel” Vrabete, basistul trupei Holograf, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani
iamsport.ro
A sărit să-l bată pe finanțatorul echipei din Liga 1: ”Bă, tu trimiți nevestele jucătorilor la produs?”. A fost nevoie de intervenția poliției
MediaFlux
PAPARAZZI Dan Petrescu și-a făcut bagajul de spital în îmbrățișările familiei! Cunoscutul antrenor, pozitiv și vesel în drum spre recuperare FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj