STUDIU: Trei sferturi din medici lucrează încontinuu mai mult de 24 de ore

Trei sferturi din medici lucrează încontinuu mai mult de 24 de ore, iar 30% ajung să depășească o durată de muncă legată chiar și de 33 de ore, se arată într-un studiu privind gărzile medicilor, realizat de Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială "Solidaritatea", la comanda Federației Sindicale "Solidaritatea Sanitară".
Filip Stan
02 iul. 2016, 08:35
STUDIU: Trei sferturi din medici lucrează încontinuu mai mult de 24 de ore

Până la acest moment au răspuns la chestionar 1.032 de medici, potrivit unui comunicat al Federației.

„Demersul a fost inițiat în contextul în care Ministerul Sănătății a refuzat în mod sistematic modificarea Regulamentului de gărzi în sensul respectării legislației muncii, toți miniștrii dovedindu-se până acum indiferenți atât la argumentele juridice cât și la dovezile științifice prezentate de Federația „Solidaritatea Sanitară”. În condițiile în care datele arată că situația este în continuă agravare, este evident că lipsa deschiderii la dialog a ministrului Sănătății, Vlad Vasile Voiculescu, față de Federația „Solidaritatea Sanitară” (organizație reprezentativă la nivelul sectorului Sănătate) dăunează atât medicilor cât și pacienților”, se arată în comunicat.

Din prelucrarea primară a răspunsurilor, a rezultat că media numărului maxim de ore lucrate continuu de medici, fără pauză, (incluzând timpul normal de lucru și orele de gardă) este de 33 ore. 78% dintre medici au muncit încontinuu mai mult de 24 de ore, iar 30% dintre respondenți au muncit încontinuu mai mult de 33 de ore.

Medicii lucrează în medie pe săptămână 63 de ore (incluzând orele de gardă), adică echivalentul a 1,8 norme săptămânale, iar 33,7% dintre medici lucrează mai mult de 63 de ore pe săptămână.

Totodată, 35,8% dintre medici au indicat o accentuare a gradului de oboseală datorită actualului program de gărzi, această riscând să afecteze implicit și calitatea serviciilor medicale. Circa 32% dintre medici au indicat faptul că actuală formă de organizarea a gărzilor are un impact negativ direct asupra calității serviciilor medicale (21,5% dintre respondenți indicând ca efect creșterea riscului de erori profesionale pe fondul oboselii accentuate).

„Având în vedere faptul că Federația „Solidaritatea Sanitară” a reușit să facă un prim pas înspre normalizarea situației timpului de lucru al medicilor în cadrul negocierilor cu Ministerul Muncii, ministrul Dragoș Pâslaru acceptând introducerea în OUG nr. 20/2016 a obligativității încheierii unui contract individual de muncă (CIM) separat pentru gărzile suplimentare programului normal de lucru (eliminând astfel obligativitatea medicilor de a face toate gărzile suplimentare), în acest moment modificarea în mod corespunzător a Regulamentului de gărzi, conform propunerilor noastre, are caracter urgent”, mai spun reprezentanții sindicatelor.

Potrivit acestora, în situația în care Ministerul Sănătății refuză în continuare negocierile privind reașezarea programului de lucru al medicilor în limitele legii și plata adecvată a drepturilor salariale aferente gărzilor, există riscul ca, începând cu luna august, 41% dintre medici să refuze încheierea CIM-urilor pentru gărzile suplimentare programului normal de lucru.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Florin Prunea s-a întâlnit cu Dan Petrescu la Mamaia. A urmat un dialog incredibil: ”Tu ești sănătos la cap?” / ”Ce vrei să fac?”
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Mai mulţi turişti din Grecia au ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de peștele-iepure. Cum arată şi la ce să fii atent
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Uluitor! Florin Prunea s-a întâlnit recent cu Dan Petrescu și a rămas șocat: 'Am început să plâng. Știți ce făcea la masă?'
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?