SUA au acuzat Rusia că ar fi inventat pista unui atac cu arme chimice în Alep

SUA au acuzat vineri Rusia că au propagat teza unui atac chimic în oraşul Alep, comis potrivit regimului sirian de "grupuri ale opoziţiei", obiectivul Damascului şi a Moscovei fiind de a "submina" armistiţiul fragil din provincia rebelă Idleb.
Filip Stan
07 dec. 2018, 21:32
SUA au acuzat Rusia că ar fi inventat pista unui atac cu arme chimice în Alep

Washingtonul dă asigurări că, dimpotrivă, regimul sirian al lui Bashar al-Assad a utilizat gaze lacrimogene împotriva civililor pe 24 noiembrie, pentru a acredita ideea unui atac cu clor comis de rebeli, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Robert Palladino, într-un comunicat.

Ministerul rus al Apărării pretinde că rebelii au lansat grenade cu clor în oraşul Alep, controlat de regim. Media siriene au relatat că circa o sută de persoane au fost spitalizate pentru dificultăţi respiratorii.

Washingtonul a precizat că deţine „informaţii credibile” care arată această variantă este falsă. „SUA sunt foarte preocupate de faptul că responsabili pro-regim au păstrat controlul asupra sitului atacului în perioada imediat următoare, ceea ce le-ar fi permis să fabrice eşantioane şi să contamineze situl înainte de o anchetă regulamentară a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC)”, a declarat Palladino.

„Avertizăm Rusia şi regimul în privinţa oricărei manipulări a sitului presupusului atac şi facem apel la ele să asigure securitatea inspectorilor imparţiali, independenţi, pentru ca responsabilii să poată da socoteală”, a adăugat el.

Potrivit lui, Rusia şi Siria au utilizat acest atac prezumat „ca o oportunitate de a submina încrederea în armistiţiul de la Idleb”, ultimul mare bastion al opoziţiei faţă de preşedintele Bashar al-Assad. Rusia a răspuns cu lovituri aeriene asupra provinciei Idleb, fragilizând acest armistiţiu în vigoare de la jumătatea lunii septembrie.

SUA – precum şi alte guverne occidentale, ONU şi organizaţii de apărare a drepturilor omului – au acuzat regulat regimul sirian de atacuri chimice.

Pe 4 aprilie 2017, un atac cu gaz sarin la Khan Sheikhoun s-a soldat cu peste 80 de morţi, printre care 30 de copii, potrivit unui ONG local. În octombrie 2017, experţi ai ONU şi ai OIAC au acuzat regimul sirian. Rusia a respins concluziile anchetatorilor, care au estimat la sfârşitul lui octombrie că regimul sirian este responsabil de acest atac.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Adevăratul obiectiv al lui Gheorghe Hagi în Liga Naţiunilor: “El nu conduce un Rolls Royce! În cel mai bun caz e un Volkswagen vechi”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte