SUA se gândesc să furnizeze arme Ucrainei, dar se tem că ar putea provoca un război ”prin procură” cu Rusia

În condițiile intensificării ofensivei separatiștilor proruși în estul Ucrainei, tot mai mulți oficiali americani se declară deschiși opțiunii de a furniza arme trupelor ucrainene, care altfel nu pot face față insurgenților sprijiniți de Rusia, dar ei se gândesc în același timp la implicațiile politice și militare ale unei asemenea decizii asupra relațiilor dintre Washington și Moscova, consemnează marți AFP.
Alina Costache
03 feb. 2015, 09:40
SUA se gândesc să furnizeze arme Ucrainei, dar se tem că ar putea provoca un război ''prin procură'' cu Rusia

SUA se gândesc să furnizeze arme Ucrainei, dar se tem că ar putea provoca un război ”prin procură” cu Rusia, potrivit Agerpres.

‘Nicio opțiune nu este pe masă, dar niciuna nu este exclusă. Discuția este în desfășurare’, a reacționat purtătoarea de cuvânt a Departamentului american de Stat, Jennifer Psaki, după ce cotidianul The New York Times avansa duminică posibilitatea ca SUA să furnizeze echipamente militare Ucrainei.

Agravarea situației militare în estul separatist al Ucrainei, unde armata acestei țări pierde tot mai mult teren în fața unor separatiști ce par a fi bine aprovizionați cu arme din Rusia, a determinat luni mai multe personalități de la Washington să ia public poziție în favoarea livrării de arme ‘defensive’ Kievului. Printre cei care au exprimat o asemenea poziție se numără un fost ambasador al SUA la NATO, Ivo Daalder, și Michelle Flournoy, care a fost numărul trei în ierarhia Pentagonului, ei redactând împreună cu mai mulți experți un raport în care recomandă Administrației de la Washington să furnizeze Ucrainei echipamente precum rachete antitanc, radare, drone sau instalații pentru bruiajul comunicațiilor.

Dar responsabilii de la Washington iau în calcul și consecințele pe care un ajutor militar direct acordat Kievului le-ar avea în raporturile cu Moscova. ‘Continuăm să vedem care este cea mai bună modalitate de a sprijini Ucraina. Obiectivul nostru este să ajungem la o soluție pe căi diplomatice. Și examinăm în permanență alte opțiuni ce ar putea face loc unei soluții negociate’, a afirmat Jennifer Psaki, citind un comunicat. ‘Ne rezervăm dreptul de a lua în calcul o întreagă gamă de opțiuni’, a indicat ea în continuare într-o intervenție ce a amintit de declarațiile făcute anul trecut tot la Washington cu privire la oportunitatea înarmării opoziției siriene.

‘Nu cred că există cineva care să dorească un război prin procură cu Rusia’, a continuat Jennifer Psaki, folosind o expresie care în perioada Războiului Rece ilustra confruntarea militară indirectă purtată de SUA și URSS prin susținerea părților angajate în conflicte în țările lumii a treia. ‘Obiectivul nostru este să schimbăm comportamentul Rusiei. Acesta este motivul pentru care am instituit sancțiuni’ împotriva Moscovei, a conchis purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat.

De altfel, și președintele Barack Obama a declarat săptămâna trecută că SUA evaluează toate posibilitățile de a izola Rusia, cu excepția unei acțiuni militare.

Dar, după cum remarcau luni experți citați de AFP, în timp ce la Washington se fac analize asupra implicațiilor furnizării de echipamente militare trupelor ucrainene — odată cu aceste arme fiind necesară și trimiterea personalului specializat care să instruiască soldații ucraineni cum să le folosească — separatiștii proruși își intensifică ofensiva, ei sperând că vor obține noi victorii pe câmpul de luptă înainte ca armele americane să ajungă acolo.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Iubita lui Kylian Mbappe, decizie radicală după ce fanii au strâns peste 2.000.000 de semnături pentru plecarea starului de la Real Madrid
Capital.ro
Schimbare pentru românii care își fac carte de identitate. Ce acte ar putea dispărea din procedură. Autoritățile, obligate să verifice singure
Playtech.ro
Luna albastră din mai 2026 luminează cerul: când se vede fenomenul rar și de ce nu va fi, de fapt, albastră
Adevarul
O familie cu doi copii a vândut tot și a plecat în jurul lumii: „Nu au nevoie de școală”
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Este ultimul care a vorbit cu Mircea Lucescu și a dezvăluit ce l-a rugat fostul selecționer de pe patul de spital: ”Au fost momente dificile”
MediaFlux
Gest incredibil făcut de Donald Trump față de o fetiță. Momentul jenant din Biroul Oval a fost filmat VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR