Subprefectul de Bucureşti renunţă la demisie până la clarificarea numirii ca director la CS Pandurii

Subprefectul de Bucureşti Liviu Andrei, care anunţase că va demisiona după ce preşedintele Consiliului de Administraţie al CS Pandurii, Marin Condescu, l-a prezentat ca viitor manager al clubului, a declarat, luni, că va renunţa la funcţie doar după ce se va clarifica situaţia privind numirea sa.
Filip Stan
30 sept. 2013, 14:55
Subprefectul de Bucureşti renunţă la demisie până la clarificarea numirii ca director la CS Pandurii

Liviu Andrei a declarat, luni, că, atât timp cât acţionarii clubului nu reuşesc să aibă un punct de vedere comun, el nu va părăsi postul ocupat la Prefectura Bucureşti, deşi îşi doreşte în continuare să revină la Târgu Jiu.

„Am avut discuţii cu trei din cei patru acţionari de la echipă şi toţi spuneau că nu e nicio problemă. Propunerea a venit din partea dumnealor, iar eu am acceptat-o. Am două săptămâni la dispoziţie să iau eu o decizie. Sper ca ei să ajungă la un punct de vedere comun şi să mi-l comunice şi mie”, a mai spus subprefectul Liviu Andrei.

La rândul său, Laurenţiu Ciurel, managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, principalul finanţator de la Pandurii, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în organigrama clubului Pandurii nu există funcţia de director general, aşa cum susţine preşedintele Consiliului de Administraţie, Marin Condescu.

„În organigramă sunt o sumedenie de directori, dar funcţia asta nu există. Nu există nicio funcţie de director general. Am o relaţie bună cu domnul Andrei, ne cunoaştem de mult timp, dar cred că era mai bun un antrenor de şah decât unul de lupte în funcţia aceasta”, a declarat Ciurel, făcând aluzie la faptul că Liviu Andrei este şi antrenor de lupte.

Laurenţiu Ciurel a mai spus că nu a fost surprins de aducerea lui Andrei în funcţia de conducere la Pandurii, aşa cum nu l-a surprins nici anunţul lui Florin Cârciumaru referitor la retragerea din AGA.

Managerul privat de la CE Oltenia susţine însă că ar prefera ca Marin Condescu să nu mai aibă drept de semnătură asupra fondurilor cheltuite de Pandurii, iar acest drept să îl aibă preşedintele executiv Eugen Pârvulescu.

„Am avut 3-4 discuţii cu domnul Pârvulescu şi cu domnul antrenor Pustai şi aş fi vrut ca banii clubului să fie pe mâna dânsului. Aş avea siguranţa că banii ar fi cheltuiţi transparent şi corect. Oricum, noi nu o să mai suportăm foarte mult situaţia asta”, a declarat Ciurel, făcând referire la faptul că doreşte o şedinţă la mijlocul lunii octombrie la care Marin Condescu să fie schimbat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Ciurel a precizat că dacă Eugen Pârvulescu ar avea drept de semnătură în club, CE Oltenia ar debloca „imediat” suma de un milion de euro cu care echipa să îşi achite din datoriile pe care le are în prezent.

„Am dat un milion de dolari până acum şi mai am un milion de euro. Le-am transmis la club că avem banii, dar că dorim transparenţă în cheltuirea lor. De dat îi vom da până la sfârşitul anului, pentru că nu vreau să-i trec apoi la profitul unităţii, dar sper că altcuiva care să-i cheltuiască mai bine”, a adăugat Laurenţiu Ciurel.

Sâmbătă seară, preşedintele Consiliului de Administraţie de la CS Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, l-a prezentat ca viitor manager general al clubului pe subprefectul de Bucureşti Liviu Andrei.

După acest anunţ, Andrei a declarat că luni îşi va depune oficial demisia din postul de subprefect de Bucureşti, dar că probabil nu va reuşi să activeze la club de la 1 octombrie.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Ultimele imagini cu îndrăgitul artist Ion Drăgan în viață. Cu câteva ore înainte să moară cântărețul fusese la colindat. Video
Capital.ro
S-a stins o mare voce a muzicii populare. România e în doliu de Crăciun: N-a alergat după glorie, ci după dragostea publicului
Playtech.ro
Locul de pe Pământ unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din istorie. Zăpada a acoperit clădirile până la etajul doi
Adevarul
Europa, din nou în alertă: un virus mortal, mai periculos decât COVID, a fost confirmat în Franța
wowbiz.ro
Doliu în lumea folclorului din România! Ion Drăgan a murit chiar în prima zi de Crăciun
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Tradiții și obiceiuri în noaptea de Revelion 2026. Mersul cu Plugușorul
iamsport.ro
Radu Banciu, dezlănțuit! L-a numit ”prostănacul anului” pe faimosul milionar: ”Fondatorul prostiei în această țară! E prostul fudul al neamului românesc”
MediaFlux
Boala de Crăciun. Afecțiunea de care se știe foarte puțin la momente festive
stirilekanald.ro
A murit cunoscutul om de afaceri gălățean, Corneliu Istrate
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend