SULEYMAN MAGNIFICUL, un talentat bijutier

Dacă n-ar fi fost să aibă în mână destinele unui imperiu, Suleyman, fiul lui Selim din neamul lui Osman, n-ar fi murit de foame. Ca pe orice alt adolescent care se pregătește pentru viață, taică-su l-a trimis să învețe o meserie… Asta, cu mânuitului armelor, o știa prea bine, dar era o meserie pentru vreme de război; Selim I și-a trimis fiul să deprindă o profesie și pentru timpuri de pace. Și-așa a ajuns la Trabzon, cel mai mare centru de giuvaergie din Imperiu, unde-a ucenicit la un bijutier. Acum, să nu vă-nchipuiți că el a fost un ucenic ca oricare altul. Meșterul care l-a inițiat a venit el la palat, cu toate sculele și calfele lui… Iar Suleyman a fost atât de atent la lecțiile pe care le-a primit încât se zice că și-a întrecut cu mult maestrul!

Care să fi fost rațiunile pentru care sultanul Selim I a ales această profesie pentru fiul care avea să-i urmeze la tron? Poate chiar propria-i pasiune pentru bijuterit. Selim I (care a domnit între anii 1512-1520) nu doar că lucra niște bijuterii superbe (unele dintre ele – ca și dintre cele făurite de Suleyman – pot fi admirate în muzeele Istanbulului, unde se precizează clar că au fost create de el), dar era și protectorul oficial al ghildei (breslei) bijutierilor, cunoascută sub numele de Ehl-i  Hiref.

Metalele prețioase – precum aurul și argintul – intraseră în palatul sultanilor otomani încă din veacul al XV-lea, o dată cu așezarea capitalei în Bizanțul abia cucerit. Aurul și gemele prețioase erau semn al puterii, al unei puteri ce nu se cădea a fi contestată de nimeni.

„Hayati”, modelul preferat al sultanului

Alte articole

Avertisment pentru turiștii români din Turcia. Cei care fac această greșeală riscă să rămână fără banii de vacanță

Cum se prepară „Balik ekmek”, celebrul sandviș stradal din Turcia

În trezoreria Palatului Topkapî se păstrează o mulțime de bijuterii care au aparținut casei imperiale a lui Osman, unele dintre ele lucrate chiar de cei doi sultani, Suleyman Magnificul și tatăl lui, Selim I. Setul de bijuterii creat de Selim I pentru Sultana Ayșe, mama tătăroaică a lui Suleyman, poate fi admirat într-o vitrină a Palatului Topkapî. La fel alte câteva zeci de piese semnate de cei doi și dăruite femeilor din harem, slugilor devotate ori purtate chiar de ei.

Ele sunt dovada unei lumi elegante și a unei epoci în care giuvaergia și-a câștigat locul binemeritat pe podiumul artelor. Sunt obiecte de podoabă și obiecte decorative, dar și mânerele iataganelor sau unele componente ale armurilor erau lucrate de bijutieri. Cele mai interesante piese sunt însă cele care au fost descoperite în camera în care era păstrată mantia Profetului Mohamed, la Topkapî, între care cheile din Kaaba, sabia Profetului și o mulțime de casete cu relicve sfinte, toate obiecte din metal cu decorații superbe, despre care se spune că l-ar fi inspirat pe Suleyman atunci când gândea propriile podoabe.

Cele mai importante teme ale bijuteriilor lui Suleyman Magnificul rămân cele vegetale – flori, precum lalelele, garoafele și crinii, trandafirii și zambilele –, sunt apoi modelele zoomorfe – leul și păunul aflându-se în centrul de interes – și arabescurile. Un cercetător cu ochi atent va descoperi ușor moștenirile arabe, iraniene și selgiucide, dar și elementele noi, care definesc timpul de glorie al neamului lui Osman. Unul dintre motivele preferate de sultanul Suleyman era „hayati”, un „arabesque” care constă în ramuri și frunze stilizate care se întrepătrund pe întreaga suprafață a desenului, cu mici rozete florale care par să se ițească din această încrengătură. Cuvântul provine din arabă și înseamnă „viață”. 

Sursa: Revista Felicia