Surpriză la negocierile din Turcia. Ucraina este dispusă să renunţe la NATO, dar condiţionează România

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a asigurat joi că ţara sa este dispusă să rămână în afara NATO dacă membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Rusia, şi toate ţările vecine îi garantează un "sistem de garanţii similar celui al NATO", relatează agenţia EFE.
Filip Stan
10 mart. 2022, 16:18
Surpriză la negocierile din Turcia. Ucraina este dispusă să renunţe la NATO, dar condiţionează România

Ucraina nu uită că o parte dintre teritoriile sale au aparţinut României şi, chiar dacă ţara noastră a recunoscut actualele graniţe atunci când a aderat la UE şi NATO, vecinii încă se tem de viitoarele pretenţii ale Bucureştiului.

”Este ceva ce suntem dispuşi să discutăm”, a spus Kuleba după întâlnirea avută în Turcia cu omologul său rus Serghei Lavrov, în urma căreia nu s-au făcut progrese în deschiderea de coridoare umanitare şi nici în convenirea unei încetări a focului după invazia lansată în urmă cu două săptămâni de Rusia împotriva Ucrainei.

Războiul din Ucraina. Întâlnirea dintre miniştrii de Externe rus şi ucrainean, încheiată fără rezultat. Kuleba: „Nu există progrese în privința încetării focului” / Lavrov: Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina

”Ce mi-a transmis (Lavrov) este că (Rusia) îşi va continua agresiunea până când Ucraina îi va îndeplini cererile. Şi această cerere este capitularea, ceea ce nu este acceptabil (…) Ucraina este puternică, ea luptă”, dar în acelaşi timp este dispusă să caute soluţii pentru o înţelegere cu Rusia, a asigurat Kuleba la conferinţa de presă după întrevederea cu omologul său rus.

Este acum dovedit faptul că NATO nu este dispusă să ”acţioneze colectiv pentru a opri războiul şi a proteja civilii din Ucraina în faţa bombardamentelor Rusiei”, a adăugat el, referindu-se la refuzul Alianţei de a impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei.

VIDEO Propaganda rusă arată cât de îmbelşugată este popota soldaţilor, în Ucraina. În realitate, răcanii aleargă după copane prin coteţele localnicilor
Ministrul de externe ucrainean a acuzat Rusia de ”crime de război”, după ce în ziua precedentă un atac rusesc asupra unei maternităţi din oraşul asediat Mariupol s-a soldat cu cel puţin trei morţi şi 17 răniţi.

La conferinţa sa de presă după discuţia cu Dmitro Kuleba, Serghei Lavrov a susţinut că în respectiva clădire nu erau pacienţi şi că acolo se instalaseră combatanţi ucraineni din batalionul de extremă dreapta Azov.

Ministrul de externe rus a acuzat în acest context mass-media occidentale că prezintă numai ”punctul de vedere ucrainean”. ”Există o rusofobie în tot Occidentul dirijată de SUA”, a mai remarcat Lavrov.

El a asigurat pe de altă parte că preşedintele rus Vladimir Putin este dispus să se întâlnească cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, dar numai pentru convenirea unor acorduri, care, potrivit lui Lavrov, pot fi găsite doar în formatul de dialog desfăşurat în Belarus, unde au avut loc până în prezent trei runde de negocieri ruso-ucrainene.

Despre o posibilă întâlnire între cei doi preşedinţi a vorbit şi gazda întâlnirii Lavrov-Kuleba, ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu. ”La această întâlnire s-a vorbit de asemenea despre o întâlnire la nivel de lideri. Kuleba a spus că Zelenski este dispus şi Lavrov a spus că Putin nu este împotrivă”, a afirmat Cavusoglu.

Pentru a opri invazia Putin a cerut în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, demilitarizarea acesteia, recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas.

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
Doliu la Universitatea Craiova! A murit în război
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Proprietarii care au interzis să închidă balconul
Playtech.ro
Cât costă un porc de 100 kg în 2025. Prețurile din piețe și de la ferme
Adevarul
Doi români din Marea Britanie și-au folosit copiii pentru a fura haine de firmă. Cuplul a recunoscut patru infracțiuni
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Povestea tulburătoare a pacientului care și-a pierdut viața la Bagdasar-Arseni. Cum a fost lăsat Mihai timp de 5 zile cu rănile netratate
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Ajutor de încălzire 2025 – 2026. Condiții de acordare și actele necesare
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai