Surpriză URIAŞĂ: Primul stelist care îşi anunţă plecarea după STEAUA-DINAMO

Federico Piovaccari a oferit un interviu pentru Sky Italia, în care a vorbit despre experienţa sa la Steaua, grupare unde a ajuns unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti.
Daniel Spătaru
27 mart. 2014, 22:46
Surpriză URIAŞĂ: Primul stelist care îşi anunţă plecarea după STEAUA-DINAMO

„Eram în vacanţă, cînd agentul meu m-a sunat, iar în şapte zile eram la Steaua. Ideea de a ajunge în Champions League, chiar dacă începeam în preliminarii m-a făcut să aleg România. E o atmosferă complet diferită de ceea ce am avem noi în campionat. În Champions League nu mă aşteptam nici eu să fie atît de bine. Cele două goluri pe care le-am dat cu Legia, în preliminarii, m-au făcut cel mai fericit om din lume, sînt cele mai importante reuşite din cariera mea. Steaua e echipa cu istoria cea mai importantă din România. Chiar astăzi sînt semifinalele Cupei, în Derby cu Dinamo, cu casa închisă, peste 50.000 de oameni. Se munceşte mai mult fizic, mai puţin tactic, altfel decît în Italia. Ca nivel general, pot să spun că primele trei, patru echipe din Liga I se pot salva fără probleme şi în Serie A. Pot să vă spun că românii sînt bolnavi după fotbal, iar în Bucureşti e frumos şi se trăieşte excelent”, a spus Piovaccari, potrivit fanatik.ro.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Elena Udrea: Cristela Georgescu poate ieși președinte! Lista de atuuri a soției lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Chef Cătălin Scărlătescu s-a afișat cu iubita lui! Cum arată blondina care i-a furat inima bucătarului
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte