Surse: Nicuşor Dan anunţă noul premier în următoarele 48 de ore. Eugen Tomac rămâne favoritul preşedintelui

Potrivit unor surse social-democrate, în cazul în care Tomac va fi nominalizat pentru a forma viitorul Guvern, PSD va supune această propunere forurilor de conducere, pentru a da un vot.
Viorel Dobran
01 iun. 2026, 12:40
Surse: Nicuşor Dan anunţă noul premier în următoarele 48 de ore. Eugen Tomac rămâne favoritul preşedintelui

Președintele Nicușor Dan urmează să desemneze, la începutul acestei săptămâni, persoana care va fi însărcinată să formeze noul guvern și să vină în Parlament cu o propunere de cabinet și program de guvernare. Zece zile va avea la dispoziție viitorul șef al Guvernului pentru a obține sprijinul Parlamentului.

Deși șeful statului insistă pe varianta unui executiv tehnocrat, eforturile de a construi o majoritate de 233 de parlamentari nu au avut un rezultat, motiv pentru care este luată în calcul și opțiunea unui guvern politic, susținut fie de fosta coaliție, fie de o formulă minoritară în jurul PSD.

Eugen Tomac, în pole-position

Surse politice arată că Eugen Tomac este principala opțiune a președintelui. După două săptămâni în care a purtat discuții cu șefii partidelor din fosta coaliție de guvernare, cu Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, președintele nu a reușit să obțină susținerea pentru această variantă.

SONDAJ AVANGARDE: 56,4% din români vor alegeri anticipate, 53% – resping premierul tehnocrat

Conform Agerpres, PSD nu exclude susținerea pentru Tomac în cazul în care președintele Nicușor Dan îl va propune pentru funcția de viitor prim-ministru.

Potrivit unor surse social-democrate, în cazul în care Tomac va fi nominalizat pentru a forma viitorul Guvern, PSD va supune această propunere forurilor de conducere, pentru a da un vot.

PNL a anunțat că nu va susține un guvern tehnocrat, iar despre varianta Eugen Tomac premier Ilie Bolojan a spus că e doar o speculație.

„Momentan, această variantă a apărut în spațiul public ca o discuție pe surse. În momentul în care va fi o variantă anunțată de către președintele României, mă voi consulta cu colegii și vom da niște decizii”, a declarat premierul interimar.

EXCLUSIV Sunt șanse să devină Bolojan premier? Răspunsul categoric al lui Victor Ponta: „Sper ca președintele să numească un om competent, care să aibă suflet românesc”

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu a discutat cu președintele Nicușor Dan despre intențiile acestuia de a nominaliza un premier. Kelemen Hunor a precizat că nici cu Eugen Tomac, vehiculat în spațiul public ca viitor premier, nu a discutat.

„Cred că domnul președinte vede că e o problemă de formare a guvernului și a găsit o ecuație pentru a rezolva această problemă și încearcă acum să vadă dacă va funcționa”, a declarat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a precizat că Tomac este un om onorabil, dar este „cam interesant” să fie pus să formeze un guvern președintele unui partid care nu este în Parlament.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Echipa de start a Universității Craiova pentru duelul cu Getafe! Cele două dileme ale lui Filipe Coelho. Exclusiv
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT