Suspectul din atacul contra Thalys a fost oficial identificat

Suspectul atacului de vineri contra trenului francez Thalys Amsterdam-Paris a fost oficial identificat ca fiind Ayoub El Khazzani, cetățean marocan semnalat de serviciile de informații spaniole ca aparținând mișcării islamiste radicale, a anunțat o sursă din poliție sâmbătă.
Filip Stan
22 aug. 2015, 19:26
Suspectul din atacul contra Thalys a fost oficial identificat

Bărbatul, care împlinește 26 de ani pe 3 septembrie, a fost identificat prin diferite elemente materiale, inclusiv amprentele digitale, potrivit aceleiași surse.

Bărbatul arestat vineri în atacul din Thalys Amsterdam-Paris, suspectat de apartenență la mișcarea islamistă radicală, s-a dus în Siria din Franța, a declarat pe de altă parte sâmbătă, pentru AFP, o sursă din serviciile antiteroriste spaniole.

MĂRTURII din trenul Thalys: Cum a fost dezarmat teroristul. Clipele de groază prin care au trecut pasagerii

Această sursă a precizat sâmbătă seară că suspectul a trăit „șapte ani în Spania, la început la Madrid și apoi la Algeciras (oraș în sudul Spaniei, la Golful Gibraltar), între 2007 și martie 2014, înainte de a se muta în Franța”.

„Odată ajuns în Franța, el s-a deplasat în Siria și a revenit în Franța”, a declarat anterior această sursă, confirmând o informație publicată de cotidianul spaniol El Pais.

Suspectul în vârstă de 25 de ani, în curând 26, a fost reținut o dată pentru „trafic de droguri”, a adăugat această sursă spaniolă.

Anchetatorii francezi l-au interogat sâmbătă pe acest bărbat, care a fost imobilizat de militari americani aflați în vacanță în timp ce se pregătea să deschidă focul asupra pasagerilor în trenul Thalys și predat apoi poliției în gara Arras (nordul Franței). Arestul său preventiv a fost prelungit sâmbătă seară și ar putea dura patru zile.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
„Argentinienii l-ar înjura pe Messi?” Editorial din tribune despre Baiaram și relația complicată cu mulți dintre fanii Universității Craiova
Capital.ro
Pensie mai mare după o victorie în instanță împotriva Casei de Pensii. Judecătorii au obligat instituția să emită o nouă decizie de pensionare
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Radu Drăgușin, detalii teribile despre accidentarea care aproape i-a încheiat cariera: „Multă durere, am învățat să merg din nou!”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Mihai Rotaru a spus ce pachet de acțiuni deține, de fapt, la Universitatea Craiova: ”Pot să rămân și cu mai puțin!”
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 15 august. Ce este interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat