Sute de kilograme de produse congelate, oprite de la comercializare în Suceava

Peste opt sute de kilograme de produse alimentare congelate au fost retrase de la comercializare în judeţul Suceava, în urma unor controale făcute în luna august de comisarii de la Protecţia Consumatorilor. Printre nereguli s-au numărat lipsa etichetelor sau produse depozitate necorespunzător.
Iulian Tudor
04 sept. 2013, 11:31
Sute de kilograme de produse congelate, oprite de la comercializare în Suceava

Potrivit comisarului adjunct al Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava, Vasile Latiş, în luna august, instituţia a făcut 240 de controale, fiind date 78 de avertismente şi 106 amenzi în valoare de 156.000 de lei, scrie Mediafax.

Astfel, au fost verificate 31 de unităţi care vând produse alimentare congelate, pentru a se stabili dacă sunt respectate prevederile legale de comformitate, modul de comercializare şi modul de etichetare a acestor produse, a precizat Latiş.

În urma acestor controale, au fost date şapte amenzi în valoare de 22.800 de lei şi 16 avertismente, fiind oprite de la comercializare peste 800 de kilograme de produse congelate, în valoare de 5.868 de lei.

Latiş a menţionat că în timpul controalelor au fost găsite produse congelate fără etichete sau cu etichete ilizibile, dar şi produse care nu erau depozitate corespunzător.

Totodată, comisarii suceveni de la Protecţia Consumatorilor au verificat 69 de unităţi de alimentaţie publică, fiind date 33 de amenzi în valoare de 31.800 de lei şi 17 avertismente, printre deficienţe numărându-se etichetarea necorespunzătoare, lipsa informării privind gramajul sau existenţa unor produse recongelate după decongelare. În timpul acestor controale au fost retrase de la comercializare produse în valoare de 6.178 de lei.

De asemenea, au fost făcute 14 controale la unităţi care comercializează produse de panificaţie şi pâine, fiind date opt amenzi în valoare de 13.450 de lei şi şase avertismente, pentru deficienţe privind etichetarea produselor.

Comisarul adjunct al CJPC Suceava a spus că, în cursul lunii august, s-au înregistrat 100 de reclamaţii, cele mai multe vizând serviciile de telefonie mobilă. Cele mai multe persoane au reclamat refuzul operatorilor de a da curs solicitărilor de reziliere a contractelor.

Vasile Latiş a precizat că în cursul lunii august a crescut numărul reclamaţiilor la adresa prestatorilor de servicii din domeniul reparaţiilor, modernizării sau întreţinerii locuinţelor, fiind reclamat în special nerespectarea termenului de execuţie a lucrărilor.

Citeşte şi PROMOŢII FALSE în supermarket-uri. Vezi CUM NE PĂCĂLESC magazinele

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT