Swoboda ia apărarea României în chestiunea Schengen: Ameninţarea cu veto a Germaniei e „populistă”

Liderul social-democraţilor europeni, Hannes Swoboda, a apreciat ameninţarea Germaniei cu opunerea dreptului de veto în cazul aderării României şi Bulgariei la Schengen ca fiind "populistă şi falsă".
Sânziana Stancu
05 mart. 2013, 12:38
Swoboda ia apărarea României în chestiunea Schengen: Ameninţarea cu veto a Germaniei e

Hannes Swoboda, preşedintele grupului Social-Democrat din Parlamentul European, a descris ameninţarea Germaniei cu blocarea aderării la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei ca fiind „populistă şi falsă”, scrie Novinite.com.

Swoboda a ţinut să precizeze că atât România, cât şi Bulgaria au realizat progrese în cadrul acestui proces şi că „miniştrii Uniunii Europene ar trebui acum să se ghideze după legile lor în sensul de a  le acorda (celor două ţări, n.r.)  calitatea de membre ale spaţiului Schengen„, potrivit EurActiv.

„Ameninţarea unui veto germane este populistă şi falsă„, a declarat Swoboda, iar această declaraţie a sa a fost postată de site-ul de web al grupului Social-Democraţilor europeni.

„Este ca şi cum guvernul german ar încerca să despartă ţările membre ale UE în ţări de „clasa I” şi ţări de „clasa a II-a„. Grupul social-democrat european apără principiul egalităţii şi cere accesul deplin al tuturor cetăţenilor UE la spaţiul Schengen. Le cerem tuturor miniştrilor de Interne din UE să acţioneze cu responsabilitate şi să permită României şi Bulgariei intrarea în Schengen”, a mai spus Swoboda.

Declaraţiile liderului social-democraţilor europeni intervine după declaraţiile de la sfrşitul săptămânii trecute ale  ministrului de Interne german, Hans-Peter Friedrich, potrivit cărora Germania va opune dreptul său de veto în cadrul votului privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Ele sunt fostele iubite ale lui Cristiano Ronaldo: „Mă simțeam urâtă și nesigură lângă el!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT