Tânăr condamnat la închisoare, după ce a atacat cu drujba mai mulţi poliţişti

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Alba, a fost condamnat la închisoare, după ce a ameninţat cu drujba cinci poliţişti. Oamenii legii fuseseră chemați să aplaneze un conflict între tânăr şi tatăl său. Pentru a-l calma, polițiștii au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă.
Filip Stan
30 mai 2020, 07:54
Tânăr condamnat la închisoare, după ce a atacat cu drujba mai mulţi poliţişti

Tânărul de 25 de ani, din comuna Fărău, judeţul Alba, a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni de închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea a şase infracţiuni de ultraj.

Potrivit rechizitoriului, la data de 9 octombrie 2019, un agent de poliţie a fost sesizat de tatăl tânărului că aceste este în stare avansată de ebrietate şi îi ameninţă cu moartea, respectiv că îi omoară cu un cuţit, atât pe el şi pe concubina acestuia.

„În baza sesizării, agentul de poliţie s-a deplasat singur la domiciliul persoanei găsindu-i pe tatăl lui U. R. şi pe concubina acestuia în curte, iar U. R. era în faţa casei şi asculta muzică la volum maxim. Poliţistul a încercat să poarte o discuţie cu inculpatul, l-a întrebat de ce provoacă scandal, acesta a venit spre poarta imobilului, înspre poliţist, i-a adresat injurii şi i-a reproşat faptul că l-a sancţionat cu 3.000 de lei pentru o infracţiune de tăiere ilegală de arbori. Poliţistul a încercat să îl calmeze şi, în acel moment, suspectul a intrat în casă şi a ieşit cu o drujbă pornită în mână, a început să o ambaleze şi să o ridice deasupra capului, înaintând spre poliţist, care se afla în faţa porţii, în echipajul de poliţie, cu uşa deschisă.

Inculpatul a ajuns cu drujba pornită până la poarta locuinţei, iar în acel moment, poliţistul a pornit autospecială şi s-a îndepărtat aprox. 100 de metri, unde a oprit, a coborât din maşină şi a continuat să îl urmărească pe inculpat, întrucât îi era teamă să nu îl agreseze pe tatăl său. Inculpatul a început să se îndrepte ameninţător spre poliţist cu drujba accelerată la maxim, agitând-o în aer şi strigând. Când a ajuns la o distanţă de aproximativ 70 – 80 de metri faţă de poliţist, acesta din urmă s-a urcat în autospecială şi a plecat la post ca să ceară întăriri, întrucât în acea zonă nu avea semnal la telefon”, se menţionează în rechizitoriul procurorilor.

Focuri de armă pentru calmarea atacatorului

Ulterior, la adresa respectivă s-au deplasat cu două autospeciale de poliţie, cu cinci poliţişti. „L-au găsit pe inculpat pe o stradă laterală, lângă imobil, iar acesta, la vederea celor cinci poliţişti, a ambalat drujba, care era pornită şi a alergat ameninţător, cu ea ridicată înspre aceştia, făcând gesturi de tăiere cu drujba şi strigând: «Ce vă trebuie! Vă omor!» Inculpatul s-a apropiat la o distanţă mică faţă de poliţişti (aproximativ 2 – 3 metri), continuând să îi ameninţe cu drujba, moment în care doi dintre poliţişti, pentru a opri activitatea infracţională a inculpatului, au pulverizat cu spray lacrimogen înspre acesta şi, ulterior, agentul U., după ce l-a somat pe inculpat, a tras două focuri de avertisment în plan vertical. Inculpatul a intrat în curtea imobilului, unde se aflau tatăl şi concubina acestuia, iar pentru a evita un posibil atac asupra celor doi, agentul P. a intrat în curte, inculpatul s-a îndreptat spre el, continuând să îl ameninţe cu drujba, moment în care agentul G., după ce l-a somat, a tras două focuri de armă în plan vertical.

Inculpatul niciun moment nu s-a conformat somaţiilor poliţiştilor de a lăsa drujba jos. Agentul P. a încercat să îl deposedeze de drujbă pe inculpat cu ajutorul unui par, cu care a lovit drujba pentru a cădea. În acel moment, întrucât în urma loviturii a sărit lanţul de la drujbă, inculpatul a putut fi imobilizat”, se mai precizează în dosar. Iniţial, Judecătoria Aiud l-a condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, dar, la Curtea de Apel, pedeapsa a fost scăzută. Bărbatul a primit câte 1 an de închisoare pentru fiecare dintre cele şase infracţiuni, iar condamnarea finală rezultantă a fost de 2 ani şi 8 luni în regim de detenţie.

A recunoscut parţial acuzaţiile

„Analizând în mod coroborat probele administrate în cursul urmăririi penale şi declaraţiile date de inculpat în faţa instanţei, instanţa a constat at că faptele reţinute în sarcina inculpatului întrunesc fiecare condiţiile de tipicitate, antijuridicitate şi imputabilitate, fiind săvârşite de către acesta sub forma intenţiei directe. Pe de o parte, declaraţiile agenţilor de poliţie sunt în perfectă concordanţă unele cu altele, ba chiar cu cele recunoscute de inculpat până la un punct şi sunt în sensul celor reţinute mai sus, conturând fără urmă de îndoială starea de fapt reţinută de instanţă. De fapt inculpatul a recunoscut şi utilizarea drujbei în scopul de a se apăra, teoretic, deşi singur arată că «nu se puteau apropia. Drujba o ţineam în mână pornită»”, a precizat completul de judecată.

Astfel, instanţa a apreciat că singura modalitate de executare a pedepsei care poate fi eficientă în cauză este detenţia. „Argumentul hotărâtor este dat de gravitatea faptelor care creează dubii serioase faţă de comportamentul viitor al inculpatului. Apoi, comunitatea din care provine inculpatul şi în care comportamentul agresiv este apreciat de inculpat şi familia sa ca fiind normal, limitează, alături de descrierea persoanei inculpatului, posibilităţile sale de îndreptare.

Tot la nivelul comunităţii din care provine inculpatul, şi în care s-ar întoarce acesta o dată cu stabilirea unei modalităţi neprivative de libertate, există falsa, dar puternica percepţie a faptului că o condamnare cu suspendarea executării pedepsei, înseamnă de fapt că inculpatul «a scăpat», deci, în aceeaşi logică, se poate proceda în continuare la alergatul poliţiştilor cu drujba că oricum «nu păţeşti nimic»”, se mai susţine în motivarea sentinţei. U. Rareş a fost arestat preventive încă din 9 octombrie 2019, instanţa scăzând din pedeapsa finală perioada executată până la pronunţarea hotărârii definitive.

Citeşte şi Scandalagiu din Iaşi condamnat la 2 ani şi jumătate de închisoare, după ce a înjurat poliţiştii

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Uranus intră în Gemeni. De luni, 7 iulie, de la ora 8 dimineața, patru zodii sunt binecuvântate, lucruri fabuloase se întâmplă în viața lor
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță! S-a stins la doar 42 de ani: Era cel mai frumos suflet
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu lași Salvarea să treacă în trafic. Mulți șoferi fac această greșeală, ce spune Codul Rutier
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii evreilor din Dorohoi
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Reguli noi pentru viața la bloc: Proprietarii vor fi obligați să se conformeze noilor cerințe
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
BREAKING! Ștefan Popescu A MURIT. Avea doar 40 de ani și o dorință banală
Playsport.ro
Descoperirea misterioasă dintr-o criptă, legată de Vlad Țepeș, care ar putea rescrie istoria...
Capital.ro
Obligatoriu pentru șoferii care au peste 70 de ani. Se dă un nou test pentru a obține permisul de conducere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Anunț important pentru românii care plătesc cu bani cash!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alertă Covid! Noua variantă „super-contagioasă Frankenstein” s-a multiplicat de patru ori în doar o lună