Tânără însărcinată în nouă luni, moartă la câteva ore după externare. Dosar de ucidere din culpă

Tânăra din Ariceștii Rahtivani, însărcinată în nouă luni, a murit miercuri, 15 ianuarie, la doar câteva ore după ce a fost externată de la Maternitatea Ploiești.   
Filip Stan
16 ian. 2020, 17:41
Tânără însărcinată în nouă luni, moartă la câteva ore după externare. Dosar de ucidere din culpă

O tânără în vârstă de 28 de ani, care avea numai câteva zile până să nască, a fost găsită moartă acasă, în comuna Ariceştii Rahtivani din Prahova. Cu numai câteva ore înainte să îşi piardă viaţa, tânăra fusese externată din Maternitate.

„Ieri, 15 ianuarie a.c., în jurul orelor 21:40 am fost sesizați de către dispeceratul Ambulanței Prahova cu privire la faptul că, în localitatea Ariceștii Rahtivani este o persoană decedată, scrie Realitatea de Prahova.

La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, ocazie cu care s-a constatat că o tânără în vârstă de 28 de ani, care prezenta urme vizibile de sarcină, a fost declarată decedată de echipajul Serviciului de Ambulanță Prahova.

Trupul neînsuflețit al persoanei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost deschis un dosar penal în care, în acest moment, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, potrivit IPJ Prahova.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Primăria Capitalei introduce reguli stricte pentru trotinetele electrice! În ce zone va fi interzisă utilizarea lor? Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT