Tanczos Barna, despre motivul pentru care Bolojan a ales să mărească TVA-ul: „Se putea şi fără. Preşedintele Nicuşor Dan a insistat până în ultima clipă”

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat luni că majorarea TVA ar fi putut fi evitată dacă actuala coaliție de guvernare ar fi optat pentru introducerea impozitului progresiv. Barna susține că această variantă ar fi putut aduce venituri similare la buget și reprezintă o direcție de urmat în viitor, odată cu consolidarea clasei de mijloc din România.
Filip Stan
14 iul. 2025, 23:03
Tanczos Barna, despre motivul pentru care Bolojan a ales să mărească TVA-ul:

Fost ministru al Finanțelor, Tanczos Barna a precizat că în interiorul UDMR au existat dezbateri pe această temă, însă s-a ajuns la concluzia că momentul nu este încă potrivit pentru o astfel de schimbare de sistem fiscal. În opinia sa, România va ajunge „mai devreme sau mai târziu” la impozitarea progresivă, într-un context social și economic mai stabil.

„Se putea (n.red – și fără TVA), dar trebuia să vină o altă măsură similară ca impact și ca volum de venituri suplimentare la buget. Sunt puțini forme sau tipuri de impozit care ar fi putut suplini majorarea de TVA. Impozitarea progresivă putea să fie o soluție dacă această coaliție ar fi considerat că este momentul și societatea sau clasa de mijloc este suficient de matură și bine consolidată ca să vină această măsură. Inclusiv în interiorul UDMR am avut discuții legate de această temă. Împreună cu dl președinte Kelemen am decis că nu este momentul ca această impozitare progresivă să se introducă astăzi, în 2025, în România, dar cu siguranță o dată cu consolidarea societății și din consolidarea clasei de mijloc putem ajunge și la consolidarea sistemului fiscal care poate să gestioneze în mod echitabil această formă de impozitare”, a spus Barna, la Digi24.

Vicepremierul a recunoscut că majorarea TVA nu este o soluție dezirabilă, însă a fost considerată necesară în actualul context bugetar. Barna a subliniat că această măsură a fost adoptată după ce au fost analizate și alte variante, care în cele din urmă au fost abandonate.

Citeşte şi: Ilie Bolojan îl dojeneşte părinteşte pe George Simion: „Nu m-am gândit că în faţa unei situaţii atât de dificile facem spectacol şi moţiuni de formă. Domnule Simion, eu nu voi jigni pe nimeni”

„Vom ajunge la impozitare progresivă mai devreme sau mai târziu. Astăzi, într-adevăr, s-a renunțat la una, două posibilități și a rămas TVA, care nu este o măsură de dorit, dar a fost o decizie necesară”, a explicat vicepremierul.

În cadrul interviului, Tanczos Barna a mai menționat că primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, s-a opus până în ultima clipă majorării TVA.

„Președintele Nicușor Dan a insistat până în ultima clipă să nu creștem TVA”, a dezvăluit Barna.

Totuși, potrivit vicepremierului, măsura adoptată a fost crucială pentru evitarea unei degradări suplimentare a situației financiare a României.

„Dacă mai întârziam, cred că intram în junk. În cinci, șase luni vom vedea rezultate”, a declarat oficialul guvernamental.

Citeşte şi: EXCLUSIV Grindeanu, despre pachetul de reformă nr. 2: ”Este obligatoriu să se vină cu corecții. Dacă nu le acceptă, înseamnă că nu ne vor”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT