Tanczos Barna, despre postările anti-Trump pentru care a fost pusă la zid Oana Gheorghiu: ”Este învățătură de minte. Să te gândești că trebuie să dai socoteală la un moment dat”

Vicepremierul Tanczos Barna a vorbit despre noua lui colegă Oana Gheorghiu, inclusiv despre postările anti-Trump pentru care s-a cerut ca aceasta să nu facă parte din guvern. ”Este învățătură de minte. Să te gândești că trebuie să dai socoteală la un moment dat”, a spus Barna despre afirmațiile pentru care a fost pusă la zid Gheorghiu.
Alina Costache
31 oct. 2025, 12:12
Tanczos Barna, despre postările anti-Trump pentru care a fost pusă la zid Oana Gheorghiu: ”Este învățătură de minte. Să te gândești că trebuie să dai socoteală la un moment dat”

Tanczos Barna și Oana Gheorghiu sunt, de joi, colegi în guvernul condus de Ilie Bolojan, ambii ocupând funcții de vicepremier.

Barna a vorbit despre numirea noii sale colege și a lăudat-o pe aceasta, considerând-o ”un câștig pentru Guvern”.

Vicepremierul Barna a făcut referire și la postările anti-Trump făcute acum câteva luni de Gheorghiu. În opinia lui, în ciuda respectivelor declarații, Oana Gheorghiu ”cu siguranță nu este antiamericană”.

Citește și Cum l-a cunoscut vicepremierul Oana Gheorghiu pe Nicușor Dan: „Când colega mea mi-a spus că o să vină un matematician foarte tare, olimpic, internațional, am avut mari emoții, că am crezut că o să apară un crispat care o să strice vibe-ul găştii”

”Este o doamnă absolut respectabilă, o doamnă care cu siguranță crede în democrație, crede în libertatea de exprimare, crede și știe cât de importantă este relația SUA-România, NATO-România, cât de important este pentru noi acest parteneriat strategic. (…)

Noi am mai lucrat cu doamna și în alte proiecte. Chiar este un câștig pentru Guvern și printre politicieni. Este bine să fie persoane care văd diferit lucrurile, care aduc un spirit de noutate, de fresh, de altă viziune, de altă abordare. Noi, după zeci de ani de politică, riscăm să rămânem cu ochelarii de cai și să analizăm lucrurile doar din perspectiva noastră. Când vine și o altă perspectivă la masa Guvernului, este un câștig”, a spus Barna.

Tot în contextul postărilor anti-Trump ale Oanei Gheorghiu, vicepremierul Tanczos Barna a spus, pe de altă parte, că acesta trebuie să fie ”învățătură de minte pentru toată lumea”, în sensul în care oricine, indiferent de domeniul unde activează, dă ”socoteală pentru părerea exprimată”.

”A avut o părere personală, într-o perioadă în care n-avea nicio legătură cu politicul. Putea să vorbească liber ca cetățean. Așa a spus ea. Asta a fost părerea dumneaei, asta este. Este învățătură de minte pentru toată lumea care, indiferent de domeniu, că este de domeniul privat, ca companie privată, că este ONG, că este sportiv, că este oricine. Când ești la un anumit nivel și vrei să-ți exprimi punctul de vedere, trebuie să te gândești că trebuie să dai socoteală la un moment dat. Sau poate va trebui să dai socoteală pentru părerea exprimată.

Este libertate de exprimare, este toată lumea liberă să vorbească și să spună ce dorește în România, dar dacă vrei să ieși din acel box, din acea cutie și vrei să devii altcineva la un moment dat, cu siguranță se va găsi și după 20 de ani, și după 25 de ani, și după 30 de ani, o propoziție, o declarație. Și trebuie să fim cu toții conștienți că în lumea de astăzi nu mai dispare nimic: nici de pe internet, nici de pe rețelele de socializare”, a spus, la digi24, Barna.

Oana Gheorghiu, cunoscută pentru construirea a două spitale din banii privați, a depus joi, la Cotroceni, jurământul de vicepremier.

PSD i-a cerut premierului Ilie Bolojan să retragă nominalizarea ei pentru această funcție, pe motiv că se riscă afectarea relațiilor strategice ale României cu SUA.

”Pentru a evita să compromitem relația cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, prim-ministrul Ilie Bolojan trebuie să-și retragă imediat propunerea înaintată preşedintelui Nicuşor Dan prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier în Guvernul României!”, a scris liderul PSD, Sorin Grindeanu, pe rețelele de scoializare.

În februarie, după întâlnirea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu Donald Trump și JD Vance în Biroul Oval, Oana Gheorghiu a publicat pe rețelele de socializare un mesaj dur la adresa liderilor americani.

”Narcisismul, nebunia şi impostura distrug lumea. Să faci sluj în faţa unui dictator criminal şi să calci în picioare un om deja aflat în cea mai vulnerabilă situaţie, asta înseamnă să fii un caracter mizerabil. Un caracter mizerabil, care a ajuns să conducă o ţară, care a fost cândva mare. Este incredibil prin ce trece Volodimir Zelenski, este incredibil cum doi golani, ajunşi la Casa Albă, tratează un om”, a postat Gheorghiu.

Citește și Oana Gheorghiu, după ce a fost pusă la zid pentru postările anti-Trump: „Eu sunt o persoană care admiră America”

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Radu sau Aioani? Sfaturi de la fostul mare portar al României înainte de marele meci cu Turcia
Capital.ro
Călin Georgescu anunță marea schimbare în România: Am câștigat. Lucrurile nu vor rămâne așa!
Playtech.ro
Cresc taxele pentru înmormântări în unul dintre oraşele din România. Cât vor costa serviciile
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Familia unei legende dinamoviste ar putea deveni acționar la gruparea din SuperLiga: ”Poate fiul meu o să investească”
MediaFlux
O dronă a explodat în Tulcea! Primele imagini video
stirilekanald.ro
VIDEO România - Turcia, meciul calificării la Cupa Mondială 2026, azi la ora 19.00. Schimbare de ultim moment, anunțată de Mircea Lucescu
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj