Țara care introduce masa de un euro la cantinele universitare. Toți studenții vor beneficia, indiferent de venituri

Franța extinde o schemă care până de curând era rezervată numai pentru studenții cu venituri mici, după ce un sondaj a arătat că aproape jumătate dintre tineri au rămas fără mâncare din cauza lipsei banilor.
Bianca Bocioacă
05 mai 2026, 12:49
Țara care introduce masa de un euro la cantinele universitare. Toți studenții vor beneficia, indiferent de venituri
Studenții care plătesc doar un euro ca să mănânce la cantină

Cantinele universitare din Franța au trecut de la începutul acestei săptămâni la un nou regim de prețuri: o masă cu trei feluri de mâncare – aperitiv, fel principal și desert – costă acum numai un euro pentru orice student, indiferent de situația financiară, arată Euractiv.

Până acum, tariful redus era rezervat exclusiv studenților cu venituri mici sau beneficiarilor de ajutoare sociale, restul plătind 3,30 euro.

Citește și: Studenții români, printre cei mai oropsiți din UE. Bursele nu le ajung pentru costurile de zi cu zi

Măsura, obținută în urma presiunilor exercitate de sindicatele studențești, vine pe fondul unor cifre îngrijorătoare privind securitatea alimentară în rândul tinerilor din universitățile franceze.

Sondajul, realizat în ianuarie 2026 de o organizație sindicală studențească, a arătat că 48% dintre studenți s-au confruntat cu lipsa hranei din cauza problemelor financiare, iar 23% se află în această situație în mod repetat, de mai multe ori pe lună.

Potirvit Crous, operatorul național al restaurantelor universitare, aproximativ 667.000 de studenți au beneficiat de tariful redus în 2024, cu 5,3% mai mult decât  în anul precedent, iar numărul total de mese servite, atât la 1 euro, cât și la 3,30 de euro, a depășit 46,7 milioane.

„Este o mică revoluție internă”, a spus Philippe Batiste, ministrul Învățământului Superior din Franța.

Citește și: Au început înscrierile pentru achiziția de calculatoare. Condițiile pe care elevii și studenții trebuie să le îndeplinească pentru a primi vouchere de 200 de euro

Ministrul Batiste, care a promis 120 de milioane de euro în 2027 pentru susținerea programului, s-a angajat să monitorizeze îndeaproape implementarea măsurii, pentru a preveni suprasolicitarea personalului din cantine și o eventuală deteriorare a calității alimentelor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT