Ţara care vrea să testeze de COVID toate persoanele care au peste 10 ani

RomaniaTV.net
17 10. 2020, 18:21

Premierul slovac Igor Matovic a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bratislava, că toate persoanele care au peste 10 ani vor fi testate de COVID. 

Deocamdată nu este clar dacă testarea la nivel naţional va fi obligatorie sau voluntară.

Testele urmează să aibă loc în următoarele două weekenduri, dintre care în 24-25 octombrie în principalele focare din ţară, iar în 31 octombrie-1 noiembrie în restul regiunilor.

Potrivit TASR, Matovic a promis că va demisiona dacă acest program de testare la scară naţională va eşua. ”Sunt dispus să renunţ la această testare, dar apoi voi alege demisia mea”, a spus el.

Slovacia a raportat sâmbătă 1.968 noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, recordul zilnic înregistrându-se în ziua anterioară, cu 2.075 de cazuri. De la începutul pandemiei, în Slovacia s-au înregistrat 28.268 de cazuri de COVID-19.

Citeşte şi De ce mor de COVID tinerii fără comorbidităţi. Explicaţiile unui medic din prima linie