Ţara cu cele mai sigure drumuri din Europa. Ce măsuri au fost luate şi cum s-a ajuns aici

Elveţia a adoptat legi stricte, care au redus semnificativ rata mortalităţii printre automobilişti, iar acum este ţara cu cele mai sigure drumuri din Europa. Totodată, Elveţia a găsit un alt mijloc de a-i ţine pe şoferi în siguranţă: controale de sănătate pentru cetăţenii vârstnici.
Filip Stan
01 apr. 2019, 07:08
Ţara cu cele mai sigure drumuri din Europa. Ce măsuri au fost luate şi cum s-a ajuns aici

Din doi în doi ani, pensionarii cu vârsta de peste 75 de ani trebuie să demonstreze că sunt apţi să urce la volan. Elveţia a ridicat, la începutul anului, limita de vârstă de la 70 la 75 de ani, în principal deoarece vârstnicii se menţin sănătoşi mai multă vreme.

Dacă ai doar probleme de sănătate simple, îţi poţi păstra permisul de conducere, dar cu restricţii. „De exemplu, interzicerea şofatului pe timp de noapte. Cei care încă văd foarte bine ziua pot conduce în continuare, dar nu şi pe timp de noapte„, spune Robert Stucki, de la Biroul Rutier, din cantonul Berna, conform unui reportaj Deutsche Welle, preluat de Digi 24.

Elveţia are, probabil, cele mai dure amenzi pentru depăşirea vitezei. „Dacă mergi cu 140 de kilometri la oră în loc de 80 în afara localităţii, ai depăşit viteza legală: Pedeapsa este de până la 4 ani de închisoare, iar maşina ar putea fi confiscată, ca probă materială„, explică Ulrich Gloor, de la poliţia din cantonul Thurgau.

Pentru elveţieni, limitele de viteză sunt sacre. Ei le consideră a fi esenţiale pentru siguranţa pe drumurile publice. „Când au fost introduse primele limitări de viteză în Elveţia – 80 de kilometri la oră în afara localității, 120 pe autostradă şi 50 în localitate – acest lucru a dus la reducerea numărului de decese rutiere, dar şi a rănirilor grave„, a declarat Michael Rytz, de la Traffic Club, Elveţia.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte