Ţara europeană care le dă locuitorilor o rentă viageră de 600 de dolari pe lună

Finlanda începe în ianuarie un experiment de doi ani privind asistenţa socială. Potrivit experimentului, 2.000 de şomeri vor primi un venit minim de 600 de dolari pe lună fără nicio condiţie prealabilă, adică nu vor mai fi obligaţi să demonstreze că îşi caută de lucru.
Filip Stan
02 ian. 2017, 14:57
Ţara europeană care le dă locuitorilor o rentă viageră de 600 de dolari pe lună

Sistemul de asistenţă socială poate crea adesea ceea ce se numeşte „o capcană a sărăciei”, dar dacă ajutorul social creşte, acesta va genera dezinteres faţă de locurile de muncă prost plătite sau cu timp parţial de muncă. Cercetările care vor fi efectuate de-a lungul experimentului vor încerca să stabilească dacă şomerii sunt mult mai preocupaţi să îşi găsească un loc de muncă decât cei care ştiau că vor pierde ajutorul social dacă se angajează.

Agenţia finlandeză pentru securitate socială a declarat că întotdeauna s-a avut în vedere facilitarea demersurilor şomerilor pentru găsirea unui loc de muncă. Criticii experimentului susţin că aplicarea unui venit minim garantat pentru întreaga populaţie este costisitoare şi se vor pierde bani prin ajutorarea celor care nu au nevoie de asistenţă financiară, scrie RADOR.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Comuna din România cu teren de fotbal ca-n Premier League. Gazon perfect și mii de oameni la meci
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Se schimbă regulile pentru coletele din China. Ce taxe noi vor plăti românii pentru Temu și Shein
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Momentul în care Gică Hagi s-ar fi supărat pe Dorinel Munteanu: ”A fost o ură împotriva lui”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 27-28 iunie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?