Târgul Imobiliar Naţional. Vizitatorii vor să cumpere locuinţe inclusiv pentru a le da cu chirie

Aproximativ 15% din vizitatorii Târgului Naţional Imobiliar–tIMOn, care se desfăşoară în Piaţa Constituţiei din Bucureşti – sunt interesaţi să cumpere locuinţe nu pentru folosul propriu, ci pentru a le da cu chirie. 
Iulian Tudor
23 oct. 2016, 13:31
Târgul Imobiliar Naţional. Vizitatorii vor să cumpere locuinţe inclusiv pentru a le da cu chirie

„Cele mai căutate sunt zonele centrale şi de nord ale Capitalei, apreciate în general de către expaţi, dar şi cele din apropierea centrelor universitare – pentru închirierea locuinţelor către studenţi. Cumpărătorii aleg de obicei locuinţe aflate în apropierea metroului sau a mijloacelor de transport în comun”, spun organizatorii, potrivit MEDIAFAX.

Citeşte şi Guvernul vrea să unească toate programele de locuinţe

În zona de nord, spre exemplu, reprezentanţii ansamblului imobiliar Onix Park oferă garsoniere, pentru vânzare, la preţuri de 39.000 de euro. Iar cum chiria în această zonă este de 350 de euro pe lună, investiţia celui care cumpără o astfel de garsonieră şi apoi o închiriază s-ar putea recupera în nouă ani. Tot în nordul Capitalei, reprezentanţii complexului Floreasca Residence oferă la vânzare apartamente cu două camere la preţul de 118.000 de euro. Chiria în această zonă este de 600 de euro pe lună, astfel că investiţia în acel apartament s-ar putea recupera în 16 ani.

În zona Eminescu-Dacia, un apartament cu trei camere este oferit la vânzare, de către reprezentanţii Central Garden Dogarilor, cu 110.000 de euro. Chiria în această zonă urcă la 900 de euro pe lună (pentru trei camere), astfel că investiţia în acel apartament „s-ar putea recupera în 10 ani”, exemplifică organizatorii tIMOn.

Pe un alt palier de preţuri este situat un apartament situat în cartierul bucureştean Titan şi oferit la vânzare, de către reprezentanţii Palladium Residence, cu 39.700 de euro. Chiria în această zonă este de doar 280 de euro pe lună (pentru două camere), astfel că investiţia în această unitate locativă s-ar putea recupera în 11 ani, estimează sursele citate. Acestea concluzionează că „la un credit bancar contractat pentru o astfel de investiţie pe minimum 20 de ani, după prima jumătate a perioadei de rambursare se trece pe profit”.

La nivel naţional, conform datelor analizate de OLX.ro (platformă de tranzacţii online intrată recent şi pe piaţa imobiliară) în funcţie de buget, numărul de persoane care doresc să locuiască împreună şi locaţia aleasă, chiriile au valori medii de 213 euro/lună pentru o garsonieră şi 735 de euro/lună, pentru o casă”. De asemenea, „chiriile anunţate de proprietari în lunile august şi septembrie au rămas la aproximativ aceeaşi valoare cu ofertele de la începutul anului 2016”.

Citeşte şi Statul scoate pe piaţă apartamente, o vilă şi un teren din zone ultracentrale ale Bucureştiului. Cât costă imobilele

În fine, analizele organizatorilor tIMOn mai arată că „toate schimbările de pe piaţa imobiliară din acest an au dus la o creştere importantă a cererii, iar acest lucru se reflectă în preţurile locuinţelor noi. Ediţia din această toamnă a târgului imobiliar se suprapune şi cu suplimentarea fondurilor pentru programul guvernamental Prima Casă, ceea ce face ca numărul proiectelor prezentate să fie unul record – 303, cu un total de 18.000 de locuinţe noi disponibile la vânzare, finalizate sau în curs de finalizare”. Preţul mediu al locuinţelor prezentate în cadrul evenimenului este de 65.000 de euro, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Târgul Imobiliar Naţional tIMOn mai este deschis şi duminică în pavilionul expoziţional din Piaţa Constituţiei, cu 2.100 mp suprafaţă de expunere.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Mugur Isărescu, declarație neașteptată despre trecerea la euro. Ce se pregătește la Banca Națională
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT