Tăriceanu, despre nominalizarea lui Vlase la SIE: E un om care mie mi-a făcut o impresie foarte bună şi cred că ar fi potrivit

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, crede că Gabriel Vlase, nominalizat de preşedintele Klaus Iohannis pentru şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE) este persoana potrivită, spunând că este un om care i-a făcut o impresie bună, în ciuda faptului că vineri s-a declarat surprins de nominalizare. Liderul ALDE a mai explicat faptul că preşedintele şi-a dat seama că, dacă ar fi venit cu o altă propunere, care să nu fie din cadrul Coaliţiei PSD-ALDE, nu ar fi avut nicio şansă să treacă prin Parlament.
Iulian Tudor
17 iun. 2018, 09:55
Tăriceanu, despre nominalizarea lui Vlase la SIE: E un om care mie mi-a făcut o impresie foarte bună şi cred că ar fi potrivit

„O să ne vedem în cadrul Coaliţiei (pentru a discuta despre nominalizare – n.r.). Eu cred că domnul Vlase are experienţa necesară pentru că a condus Comisia de supraveghere a SIE, îl cunoaştem, e colegul nostru, e vicepreşedinte la PSD, are o funcţie importantă la Cameră. Am lucrat cu el în ultima perioadă poiectul de lege referitor la statutul Casei Regale (…). Gabi Vlase s-a ocupat cel mai mult de chestiunea asta. E un om care mie mi-a făcut o impresie foarte bună şi cred că ar fi potrivit ( la conducerea SIE – n.r.)”, a explicat preşedintele Senatului într-o conferinţă de presă, potrivit news.ro.

Totodată, preşedintele ALDE crede că preşedintele Klaus Iohannis şi-a dat seama că, dacă făcea o nominalizare care nu era din partea Coaliţiei, aceasta nu ar fi trecut de votul Parlamentului.

Eu cred că preşedintele şi-a dat seama de următorul lucru, şi anume că, dacă ar fi venit cu o altă propunere, care să nu fie din cadrul PSD sau al Coaliţiei, nu ar fi avut nicio şansă să treacă prin Parlament”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Iniţial, vineri, Tăriceanu se declara surprins de nominalizarea lui Gabriel Vase la şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE), spunând că este sigur ceva aranjat, că „prea e picată aşa din senin” această propunere.

„M-a surprins, dar nu numai pe mine. Cred că a surprins foarte multă lume. (…) Nu vreau să spun că nu are calificarea necesară, dar nu vreau să vă ascund că am fost surprins. Cred că şi domnul Dragnea a fost surprins. În primul rând, am fost surprins că, după un an şi jumătate în care poziţia asta ar fi trebuit să fie ocupată şi nu a fost ocupată, vine această numire în acest moment. Stau şi mă întreb care este semnificaţia. Nu vreau să fac speculaţii acum, dar nişte întrebări fiţi convinşi că mi le-am pus. Nişte calcule au fost făcute, că prea e picată aşa din senin”, a declarat Tăriceanu vineri seară, la Senat.

Întrebat dacă deputatul PSD Gabriel Vlase a fost propunerea coaliţiei de guvernare, Tăriceanu a negat, adăugând că a aflat şi el de această nominalizare din comunicatul de la Cotroceni.

„Eram aici, eram în coaliţie. Nu cred că a trecut aşa pe lângă noi. Nu a fost niciun moment vorba de a face o astfel de propunere. Am aflat din comunicatul de la Cotroceni”, a spus Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a deputatului PSD Petru-Gabriel Vlase. Gabriel Vlase este vicepreşedinte PSD, deputat de Bacău aflat la al patrulea mandat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Conform CV-ului său, este doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii (ANI). În 2015, numele lui Vlase apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT