Tăriceanu: Liderii USL trebuie să impună pacea şi să găsească soluţii pentru problemele din teritoriu

Senatorul liberal Călin Popescu-Tăriceanu a declarat joi că liderii USL trebuie să impună pacea şi să găsească soluţiile echitabile cu privire la problemele Uniunii din teritoriu, transmite Agerpres.
Filip Stan
09 ian. 2014, 12:48
Tăriceanu: Liderii USL trebuie să impună pacea şi să găsească soluţii pentru problemele din teritoriu

‘Mici conflicte sau poate mai mari conflicte riscă să apară tot timpul, important este ca cele două conduceri ale partidelor noastre să impună pacea şi să găsească soluţiile echitabile pentru a rezolva aceste probleme, astfel riscă să se amplifice cu efecte defavorabile asupra atmosferei care domneşte în momentul de faţă în alianţă’, a spus Tăriceanu cu privire la soluţiile privind rezolvarea problemelor din teritoriu ale USL.

El a precizat, înainte de şedinţa conducerii PNL, că ‘soluţiile echitabile’ trebuie să fie analizate.

În opinia sa, nu este necesară o reconfirmare din partea PSD cu privire la alegerile prezidenţiale.

‘Eu cred că noi am făcut o înţelegere care a fost marcată de reuniuni comune, congrese, decizii luate împreună şi nu văd în acest moment necesitatea unei reconfirmări’, a conchis Tăriceanu.

VEZI SI:

Tăriceanu: Listele comune la Parlamentul European sunt utile pentru menţinerea coeziunii USL

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT